Cele doua povestiri despre Potop
Dumnezeu care își schimbă gândurile
Cain si Abel, o povestire dramatica
Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei
Explicatii suplimentare despre crearea
Alte contradictii privind crearea animalelor
Alte contradictii privitoare la crearea plantelor
Crearea luminii inaintea soarelui
Crearea soarelui, luminii si a stelelor
Crearea Pamantului si a sistemului solar
Dumnezeu Creatorul si inceputul Creatiei
Dogmele si doctrinele institutiilor bisericesti
Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead