Mai întâi de toate, pentru înţelegerea raportului dintre Biserica celor Aleşi şi Bisericile instituţionale, trebuie să observăm că este vorba de o evoluţie în înţelegerea Creştinismului. Este de asemene vorba de o actualizare treptată a cunoaşterii profeţiilor Bibliei, pe măsură ce istoria înaintează în desfăşurarea cursului ei. Organizaţiile religioase instituţionalizate reprezintă o etapă, în care Creştinismul a considerat că trebuie să se organizeze într-un asemenea mod, încât să poată să îşi apere identitatea şi a văzut în deţinerea puterii lumeşti, direct sau prin intermediul structurilor politice, un mijloc de a-şi atinge ţelurile, inclusiv cele spirituale. Evident că nu putem fi judecătorii istoriei, decât în sensul de a lua act de faptele ei. Sătul de atâtea persecuţii, de măcelărirea nediscriminată a unor credincioşi, care nu aveau nici o vină, Creştinismul a sezisat oportunitatea de a scăpa de teroarea Statului Roman şi de a deveni o instituţie respectată. Numai că această învăţătură creştină este una dintr-o altă lume şi pentru o altă realitate şi atunci când pe acest trunchi curat s-a grefat natura umană, manifestată în istorie, printr-o explozie permanentă de conflicte şi luptă pentru putere, s-a născut o entitate care s-a dovedit a fi condusă de principii politice, adică de o înţelegere pur umană a propriilor interese.

Biserica instituţională s-a folosit de puterea lumească şi a fost folosită, la rândul ei, de aceasta. Amestecul dintre elementele politicului şi aspectul religios este o altă caracteristică specifică instituţiilor religioase. Pe de altă parte, Biserica Spirituală Unică este produsul direct al învăţăturii lui Isus Cristos, de renunţare la puterea de distrugere, la acele legiuni de îngeri pe care Isus nu a vrut să le folosească pentru a se apăra, atunci când a fost arestat în grădina Ghetzimani şi un ucenic a tăiat urechea robului marelui preot dar El l-a vindecat (Luca 22: 50-51)

Dumnezeu are o responsabilitate egală faţă de toţi oamenii pe care i-a creat şi este puţin probabil că el îi favorizează pe unii împotriva celorlalţi. Totuşi, încă de la început, instituţia bisericii s-a aflat într-o continuă luptă în numele lui Dumnezeu. O luptă cu forţe externe şi o continuă confruntare cu forţe interne, pe care Biserica instituţională le-a denumit „erezii”. Această tensiune nu a dispărut nici în zilele noastre, dar a îmbrăcat forme mult mai sofisticate. Instituţiile religioase şi tarele lor nu vor dispărea nici în viitor, ele au reuşit să dăinuie de multe secole, dar, în interiorul lor, sunt convins că se vor produce transformări radicale, altfel ele riscă să îşi piardă relevanţa.

Biserica Spirituală Unică va deveni mai conştientă de ea însăşi şi de menirea ei. În toate Bisericile instituţionale, în cea Ortodoxă, în cea Romano-catolică, Anglicană, Protestantă, Calvinistă, Metodistă, Presbiteriană, Evanghelistă, în cele Neoprotestante şi altele, care au scăpat acestei enumerări, membrii Bisericii celor născuţi din Dumnezeu vor înţelege mai bine rolul şi menirea lor, precum şi importanţa misiunii pe care o au, de a transmite lumii mesajele lui Dumnezeu. Rostul nu este, desigur, formarea unei alte organizaţii religioase, constituită numai din credincioşi renăscuţi spiritual, pentru că un astfel de organism există de mult timp şi fără a fi organizat de oameni, el se desfăşoară pe un plan spiritual. De altfel, orice structură religioasă ar sfârşi prin a se instituţionaliza, inevitabil, la rândul ei şi lucrurile ar lua-o de la capăt. Este nevoie de centre de pregătire, asistenţă şi consultanţă, interconfesionale pentru Biserica celor născuţi din Spirit, care şi ele, la rândul lor sunt nişte organizaţii, dar au totuşi avantajul că nu se prezintă, ca fiind Biserica lui Dumnezeu, ci doar o platformă care să pregătească oamenii pentru aceasta.

În acelaşi timp, fiecare poate să rămână şi să lucreze acolo unde se află, adică în Biserica instituţională unde este în prezent, concomitent cu apartenenţa la Biserica celor Aleşi, până la un timp în care, aşa cum ne spune Apocalipsa, lucrul acesta nu va mai fi posibil şi Creştinii spirituali vor trebui să iasă din Babilon. Această prezenţă trebuie să fie activă, adică o contribuţie efectivă la trezirea celor morţi, din punct de vedere spiritual. În cazul în care autoritatea va deveni insuportabilă în interiorul Bisericilor instituţionale, întoarcerea la adunările creştine ale Bisericii timpurii, care se ţineau în locuinţe particulare, este o soluţie bună. O altă posibilitate, la fel de bună, este deschiderea de centre de pregătire, asistenţă şi consiliere “interconfesionale,” pentru Biserica celor născuţi din Dumnezeu, unde credincioşii, proveniţi din oricare denominaţiune creştină, să facă totală abstracţie de confesiunea creştină, din care provin şi să lucreze împreună pentru promovarea principiilor Creştinismului autentic. Accentul va fi pus  pe relaţia personală cu Isus Cristos, renaşterea spirituală, practicarea dragostei de natură divină, consilierea şi ajutarea celor aflaţi în nevoie.

Până atunci însă, Biserica celor Aleşi trebuie să lucreze împreună cu Isus Cristos, la salvarea celor care ajung în contact cu instituţiile bisericeşti. Ce înseamnă însă să lucreze acolo unde se află? În primul rând, să transforme instituţiile bisericeşti în centre de pregătire, asistenţă şi consiliere pentru Biserica Spirituală Unică, adică să anunţe tuturor credincioşilor nevoia de a fi născuţi din nou, din Duhul Sfânt şi în strânsă legătură cu aceasta, să militeze pentru a îi pune pe credincioşi într-o legătură personală cu Dumnezeu. Biserica celor născuţi din Dumnezeu trebuie definită ca o realitate divină, spirituală, de care aparţin numai cei care sunt născuţi din nou, toţi aceia care sunt scrişi în cartea vieţii, de la întemeierea lumii. Această realitate trebuie conştientizată în toate instituţiile bisericeşti. Nu contează cât de confortabil se simte fiecare în tradiţia lui creştină, nepretenţioasă, toţi Creştinii trebuie să ştie că numai dacă renasc spiritual vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu. Creştinii Ortodocşi, Romano-Catolici, Greco-catolici, Reformaţi, Baptişti, Penticostali, etc., trebuie să ştie că nu are nici o importanţă dacă au fost botezaţi în apă, când erau copii, sau fiind maturi, dacă nu devin noi creaţiuni printr-o renaştere spirituală autentică, botezul în apă nu le foloseşte la nimic.