This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

Cuprins

Wednesday, 30 December 2020 23:53

Consideraţii Introductive Pentru Acest Capitol

Written by 
Rate this item
(0 votes)

Înainte de a intra în analiza propriu zisă a acestei perioade istorice aş dori să fac câteva precizări. În primul rând, aşa cum am arătat deja, unitatea Bisericii lui Isus Cristos reprezintă o realitate care contrazice şi este contrazisă de competiţia adevărurilor parţiale. Intuind doar de departe ce se ascunde în spatele limbajului mitologic şi alegoric al parabolelor şi al metaforelor, oamenii au emis pretenţii asupra proprietăţii adevărului despre Dumnezeu. Acesta a fost parcelat la fel ca nişte loturi de casă, ca să folosesc o comparaţie şi fiecare a luat în posesie un astfel de lot. „Lotizarea” adevărului despre Dumnezeu este apanajul instituţiilor bisericeşti.

Tot ceea ce se „ştie” despre Dumnezeu şi toate ideile formulate despre „esenţa” lui Dumnezeu nu sunt absolute ci relative. Ce ştiu oamenii despre „esenţa” infinitului, atâta vreme cât noţiunea de infinit este atât de puţin înţeleasă? Cum poate o fiinţă finită să cuprindă cu mintea sa realitatea infinită a lui Dumnezeu? Eu consider că Dumnezeu poate fi cunoscut şi, în realitate, cunoaşterea Lui este însăşi sensul vieţii veşnice (Ioan 17: 3) În acelaşi timp, susţin că aici, pe pământ, nu suntem în măsură să înţelegem complet dimensiunea infinită a lui Dumnezeu, pur şi simplu pentru că suntem fiinţe finite. Cred că nu o să reuşim, doar în mod speculativ, să înţelegem cum este posibil ca tot ceea ce există, să existe ca realitate, fără nici o origine, adică fără început. Putem accepta acest adevăr, dar mă îndoiesc că îl putem înţelege în toată complexitatea sa. Pe de altă parte, trebuie să concepem participarea infinitului la finit. Cum este posibil ca o realitate infinită, adică Dumnezeu Tatăl, să se întrupeze într-o realitate finită, adică omul Isus, este o problemă atât de complexă încât nu o consider rezolvată prin ipotezele teoretice imaginate la Nicea în 325 e.n. şi la Constantinopol în 381 e.n. Cum se poate cuprinde ceva, ce nu are început şi nu are sfârşit în ceva ce are început, chiar dacă nu are sfârşit?

Procesul cunoaşterii lui Dumnezeu nu s-a încheiat acum aproape 1600-1700 de ani, odată cu conciliile de la Nicea sau Constantinopol. Acest proces continuă în prezent şi va continua şi în Împărăţia Cerurilor. Îngheţarea cunoaşterii lui Dumnezeu şi a ceea ce se poate spune despre El, pentru milenii, după părerea mea, nu este decât o reacţie de conservare a instituţiilor bisericeşti. Diviziunea acestor instituţii se datorează, în principal, divergenţelor de păreri în probleme doctrinare. Să luăm ca exemplu „filioque” care este un motiv principal de diviziune între Biserica Romano-catolică şi Biserica Ortodoxă. Teologii Ortodocşi susţin că Duhul Sfânt vine numai de la Tatăl, pe când cei Romano-catolici susţin că El vine şi de la Tatăl şi de la Fiul. De unde sunt unii sau ceilalţi aşa de siguri? Şi unii şi ceilalţi pretind că sunt inspiraţi de Dumnezeu; atunci, de ce nu se potrivesc părerile între ele? Dacă Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt un singur Dumnezeu, într-o unitate perfectă, se mai pune problema dacă Duhul Sfânt vine de la una sau de la cealaltă din Persoanele Trinităţii? Îngemănarea este atât de completă, încât nici nu se pune problema de unde vine fiecare ipostază a Trinităţii. Toate cele trei ipostaze ale lui Dumnezeu sunt una. Fiul este intipărirea Tatălui, adică este Tatăl care s-a întipărit pe Sine în Fiul. Tatăl care este considerat a fi Duh, sau un Spirit, nu are cum să fie conceput fără Duhul Sfânt. Cum poate fi conceput un Duh fără Duh? Dacă Tatăl este altceva decât un Duh, sau Spirit, nu are nimeni nici cel mai mic habar ce este. Oamenilor le este greu să înţeleagă unitatea lui Dumnezeu şi sunt tot timpul preocupaţi să găsească ierarhii. În orice caz, ambele concepţii, adică atât cea Ortodoxă dar şi cea Romano-catolică, sunt doar ipoteze şi nu adevăruri absolute. Astfel de deosebiri sunt suficiente ca să îi facă pe oameni să nu se înţeleagă între ei, dar Dumnezeu este unul şi Biserica Sa este tot una.

Nici o revelaţie din Biblie nu s-a făcut prin intermediului vreunei forme organizate de religie. Toate descoperirile lui Dumnezeu s-au făcut prin persoane individuale, profeţi, apostoli, evanghelişti etc. Bisericile instituţionale nu deţin nici un “mister,” pe care să nu îl cunoască toţi oamenii care sunt în legătură cu Dumnezeu, în mod personal. Tot ceea ce se poate şti despre Dumnezeu, ne este descoperit în natură, în Biblie şi în conştiinţele noastre. Prin acceptarea unei autorităţii umane organizate, în numele şi în locul autorităţii lui Dumnezeu, s-a asimilat această imperfecţiune care este stabilirea Bisericii ca instituţie, care exercită autoritatea în probleme spirituale şi aceasta  în numele unor adevăruri relative, care se contrazic între ele. În realitate, competenţa în probleme spirituale este exclusiv domeniul conştiinţelor individuale, deoarece parţialitatea adevărurilor despre Dumnezeu trebuie completată de credinţa personală a fiecăruia. Într-o ecuaţie în care cunoaşterea plus credinţa reprezintă o totalitate de 100%, credinţa are o proporţie mai mare de 50%. Întrucât credinţa este o decizie şi o atitudine pur personală, adică se bazează pe intuiţia şi discernământul propriu şi pe relaţia personală cu Dumnezeu, rămâne de domeniul conştiinţelor individuale la fel ca şi tot ceea ce se bazează, într-o asemenea proporţie, pe credinţă. Pe de altă parte, nimeni nu poate, „de plano” să pretindă, fără argumente solide, că inspiraţia primită este superioară inspiraţiei primite de ceilalţi. Aici este problema, cine are dreptate când mai multe persoane pretind că sunt inspirate de acelaşi Dumnezeu şi totuşi se contrazic între ele? Din acest motiv Biblia poate juca rol de arbitru, dar chiar şi ea trebuie interpretată şi înţeleasă tot prin inspiraţie divină.

Credinţa şi conştiinţa personală rămân, împreună, cel mai sigur suport şi ultimul arbitru în probleme spirituale inclusiv în interpretarea textelor Bibliei. Acestea trebuiesc respectate şi din acest motiv această lucrare pune atât de mult accent pe ele. Bisericile instituţionale pot interpreta Biblia pentru noi dar, ceva se întâmplă în interiorul lor, ceva care le obligă să rămână fidele propriilor lor interpretări, chiar atunci când îşi dau seama că acestea sunt depăşite de progresul făcut în cunoaştere şi înţelegere. Conştiinţa individuală este mai dinamică şi gata să perceapă orice nouă dezvoltare spirituală faţă de osaturile înţepenite ale mastodonţilor instituţionali bisericeşti, care au nevoie de aprobarea unui Sinod şi pentru cele mai mici reforme. Bisericile instituţionale nu doresc să se reformeze, deoarece conservatorismul este scutul şi garanţia supravieţuirii lor. Ele îşi bazează autoritatea pe ideile unor personalităţi decedate, care nu mai pot fi contrazise şi nici nu se mai pot angaja într-o dezbatere şi care, bineînţeles, au fost toţi „inspiraţi.” Toţi au fost „inspiraţi” şi toate părerile celor „inspiraţi” se bat cap în cap. De fapt, inspiraţia celor mai mulţi înseamnă o deschidere personală, pe care aceştia au avut-o în legătură cu un anumit subiect, de care s-au apropiat atât cât au putut. Nu înseamnă nimic altceva decât o preocupare personală materializată în nişte opinii, care, de multe ori nu se potrivesc cu opiniile altora. Pe de altă parte, credinţa personală, a fiecărui credincios este aceea care îl salvează sau îl pierde. Ea se bazează pe conştiinţa proprie, luminată de Dumnezeu. Mai presus de orice, însă, este relaţia personală cu Isus, căci în baza ei putem cunoaşte tot adevărul. Cu alte cuvinte, credinţa personală, în baza legăturii personale cu Dumnezeu, este aceea care îl salvează pe credincios şi nu credinţele Bisericilor instituţionale sau dogmele şi doctrinele lor.

Read 123 times Last modified on Wednesday, 12 May 2021 19:35
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

5343037
Today
This Month
All days
2471
143686
5343037

Server Time: 2021-06-21 07:26:40

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page