This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

Cuprins

Tuesday, 22 December 2020 00:27

Diverse modalităţi de a înţelege Persoana lui Isus Cristos

Written by 
Rate this item
(0 votes)

Înainte de a merge mai departe, cred că este important a face o observaţie care mi se pare esenţială pentru înţelegerea problematicii legate de Biserica lui Dumnezeu. Isus Cristos este fondatorul Creştinismului şi Persoana Lui trebuie înţeleasă în trei moduri deosebite. În primul rând, este Isus ca personaj istoric, omul Isus care a trăit pe pământ, după toate probabilităţile între 4 e.n. şi 32 e.n. În al doilea rând, este Isus Cristos, aşa cum a fost conceput de teologia Creştină, aşa cum diferitele Sinoade ale Bisericii Creştine l-au definit în relaţia Sa cu oamenii şi cu Dumnezeu. În al treilea rând, este Isus Cristos al experienţei personale a credinciosului, care este înţeles aşa cum este experimentat de fiecare credincios în parte. Cel mai important de ştiut, este că cele trei ipostaze ale lui Isus, deşi se referă la aceeaşi Persoană, prezintă totuşi semnificative diferenţe, în sensul limbajului folosit pentru înţelegerea Sa. Isus al istoriei a fost reconstituit prin relatările orale ale celor care l-au cunoscut personal şi astfel a intrat în tradiţia nescrisă. Ca document scris, care a stat la baza întocmirii celor trei evanghelii sinoptice se poate aminti, cu un grad mai mare de certitudine, doar Didache. Această tradiţie a păstrat şi a pierdut, în acelaşi timp, elemente importante ale Persoanei lui Isus Cristos, ca şi personalitate istorică. Este o formă de cunoaştere indirectă a vieţii şi activităţii fondatorului Creştinismului.

Cristos al Bisericii instituţionale este o construcţie complicată, în care limba şi filozofia greacă şi-a pus un accent determinant. În legătură cu esenţa şi cu natura Sa, dezbaterile au fost atât de vehemente, încât au dus la confruntări de păreri importante între diferitele grupări creştine. Isus al experienţei personale este cea mai directă cale de a-l cunoaşte pe Dumnezeu. Este o cale superioară, celor două mai sus amintite,  deoarece, după o viaţă trăită împreună cu Isus Cristos, al experienţei sale personale, credinciosul ajunge să cunoască realitatea personajului istoric Isus, din propria experienţă, ca şi cum ar fi trăit alături de El acum 2000 de ani, dar şi dimensiunea Sa cosmică, în raport cu universul şi cu Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Biblia este o cale indirectă de a-l cunoaşte pe Cristos, dar folositoare pentru identificarea experienţelor noastre spirituale personale cu personajul istoric descris de textele ei. Isus Cristos al Bisericii Spirituale Unice este, în primul rând, Isus al experienţei personale. Celelalte două sunt importante, dar sunt condiţionate de prima. Cu alte cuvinte, citirea Bibliei şi a teologiei rămân doar informaţii de cultură generală, dacă Isus nu locuieşte în noi.

Singurul lucru care se poate face, în această lucrare, este o privire istorică asupra felului în care instituţia bisericească a subordonat toate încercările alternative de a explica complexitatea problemelor Religiei Creştine. Se spune că istoria este scrisă de învingători, dar, în cazul de faţă, am să încerc să o expun de pe poziţia învinşilor. Personal, cred că multe din încercările de a explica învăţăturile lui Isus, care au circulat în cadrul Creştinismului timpuriu, sunt moştenitoare legitime ale învăţăturilor Lui, cu toate că au fost scoase din circuit de Biserica instituţională. Aceasta din urmă, şi-a constituit doctrina proprie, prin eliminarea învăţăturilor cu care se afla în competiţie. Ea trebuia să fie o organizaţie puternică, lucru care ar fi fost pus în pericol, dacă ar fi prevalat concepţia după care prioritară este relaţia personală dintre om şi Dumnezeu, adică concepţia care stă la baza Bisericii Spirituale Unice.

Este interesant de studiat, pentru lucrarea de faţă, modul în care „mişcarea lui Isus,” adânc înrădăcinată în Iudaism, s-a dezvoltat şi s-a transformat în Biserică. Analiza acestui fenomen ne poate deschide calea unei mai bune înţelegeri a situaţiei Bisericii actuale şi a cauzelor multiple pentru care există atâta diviziune în interiorul Creştinismului. Isus s-a născut, a trăit şi a murit în pământul Israelului. El cunoştea scrierile religioase evreieşti şi participa la ritualurile poporului său. Principalul lui obiectiv, aşa cum reiese din evangheliile sinoptice, a fost acela de a restaura poporul său din punct de vedere spiritual. Mişcarea lui Isus are rădăcinile în conştiinţa de sine a poporului Evreu, ca popor ales a lui Dumnezeu. Cu toate că poporul Evreu nu a fost fidel lui Dumnezeu, în repetate rânduri, totuşi El a continuat să îşi îndeplinească partea lui de promisiune.

„Voi glorifica numele Meu... şi vă voi aduna din toate ţările... Vă voi spăla cu apă curată... Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un spirit nou.” [(Ezechiel 36: 22-26); ref. 98 în Biblia Ortodoxă]

Au fost nenumărate mişcări în perioada premergătoare venirii lui Isus Cristos, care au reflectat nemulţumirile din interiorul poporului Evreu, nemulţumiri religioase sau politice. În acest context, mişcarea lui Isus a apărut ca o mişcare de renaştere sau reformă în interiorul Iudaismului. Mişcarea aceasta a fost iniţiată de un Evreu, Isus din Nazaret şi primii susţinători au fost tot Evrei. A avut tot timpul, ca şi premisă, faptul că Dumnezeu a ales poporul Evreu ca pe un popor care avea de jucat un rol important în mijlocul celorlalte naţiuni ale lumii.[1] Există o legătură între noţiunea de Împărăţie a lui Dumnezeu, promovată de Isus Cristos şi expresia alegorică pe care o regăsim în V. T. şi anume aceea de „rege”, care se foloseşte pentru El. (Psalmul 97: 1) Desigur că Dumnezeu nu este un rege, în înţelesul pe care societatea umană o atribuie acestei noţiuni, El nu este un monarh absolut sau reprezentantul unei monarhii constituţionale. Ambele opţiuni nu fac dreptate raportului dintre Dumnezeu şi restului realităţii, întrucât Dumnezeu este esenţa a tot cea ce există. Întreaga realitate face parte din Dumnezeu, chiar dacă el depăşeşte această realitate. Dumnezeu nu este o entitate deasupra tuturor entităţilor şi care este opusă tuturor acestora, pe baza puterii sale, ci El este sensul fiinţării, ca atare, adică El este terminalul la care toate forţele vitale conştiente ajung să se regăsească pe ele însele, ca realităţi conştiente.

 

[1] The Church – According to the New Testament...Daniel. J. Harrington, page 2

Read 256 times Last modified on Wednesday, 12 May 2021 19:35
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

6455028
Today
This Month
All days
4943
49482
6455028

Server Time: 2021-12-06 07:16:27

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page