This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

Cuprins

Saturday, 19 December 2020 19:51

Prefață

Written by 
Rate this item
(0 votes)

Aş dori să dedic această lucrare tuturor celor care sunt interesaţi în a îşi aprofunda propria lor spiritualitate şi de asemenea acelora care îşi pun întrebări legitime pe fondul unui tot mai accentuat contrast dintre idealismul unor aspiraţii înalte şi materialismul unor interese ‚pământeşti’ ale diverselor structuri religioase instituţionalizate. Întrucât unele persoane au direct de suferit din acest coflinct, sunt adesea marginalizaţi, în mod abuziv, cartea aceasta este un omagiu adresat lor. Pe de altă parte, mă adresez celor care vor să reevalueze sincer viziunea lor despre spiritualitate şi să primească acest mesaj fără prejudecăţi, cu mintea deschisă şi nu doar să compare şi să stabilească în ce măsură cartea mea se potriveşte sau nu la ceea ce ei au fost învăţaţi deja să creadă. Doresc, de asemenea, ca acesta să fie un suport teoretic şi practic solid pentru toţi aceia care au înţeles că instituţiile bisericeşti au mari dificultăţi în ceea ce priveşte răspunsul lor la nevoile spirituale ale oamenilor şi doresc să afle mai multe despre cauzele acestei situaţii. În acelaşi timp această lucrare se adresează tuturor Creştinilor, indiferent de apartenenţa lor denominaţională, pentru a îi conştientiza asupra nevoi participării lor la realitatea spirituală a adevăratei Biserici a lui Dumnezeu şi a Împărăţiei Sale. Creştinii sunt persoane născute de două ori, o dată din carne şi a doua oară din Spirit şi în felul acesta ei trăiesc în două lumi diferite, în acelaşi timp, în cea spirituală şi în cea materială, lumi care sunt conectate între ele, de asemenea, în şi prin intermediul persoanelor lor. Creştinii sunt astfel reprezentanţi ai omenirii chemaţi să aibă un contact direct cu dimensiunea infinită a realităţii şi să vorbească tuturor despre această descoperire. Deoarece persistă pe acest drum ei înşişi vor fi transformaţi pentru a putea fi pentru totdeauna o parte din această dimensiune.  

Sper ca această lucrare să reprezinte o punte de legătură cu spiritualitatea, pentru toţi cei care preţuiesc ştiinţele moderne şi care au fost sau sunt dezamăgiţi de bigotismul practicat de unele instituţii religioase creştine şi de obstinaţia cu care acestea se cramponează de interpretarea literală a miturilor şi alegoriilor. Acestea, din urmă, reprezintă un limbaj universal, folosit de toate religiile, prin care ele s-au străduit să îşi transmită mesajul lor, dar decodificarea acestui mesaj şi transcrierea lui, într-un limbaj modern, nu este deloc o greşeală. Limbajul alegoric ascunde nişte realităţi extraordinare, care conferă valoare Creştinismului, dar descifrarea conţinutului său ţine deopotrivă de resortul filozofiei, literaturii, ştiinţei şi culturii, în general. Cunoaşterea lui Dumnezeu nu se limitează numai la ceea ce ni s-a transmis prin naraţiunile conţinute în V.T. sau N.T., ci implică şi cunoştinţele acumulate de umanitate, de-a lungul mileniilor. Fizica modernă şi astrofizica, împreună cu biologia şi alte ştiinţe, au deschise calea unei înţelegeri mult mai profunde a posibilităţii existenţei lui Dumnezeu şi neglijarea domeniului lor şi sublinierea exagerată, a mesajelor transmise în vechime, pe calea alegoriei, conţinute în nenumărate naraţiuni Biblice, cu sau fără caracter istoric, duce la confuzie în mintea acelora care vor să contribuie la dezvoltarea civilizaţiei umane, păstrându-şi în acelaşi timp convingerile creştine.

Aceeaşi mentalitate înapoiată, care a condus la condamnarea nedreaptă a celor care au îndrăznit să îşi pună întrebări şi să caute răspunsuri oneste, conduce şi astăzi nenumărate Biserici confesionale, dar ea nu este specifică adevăratei Biserici a lui Dumnezeu. Creştinii, care pun în discuţie concepte osificate, sau doctrine fixe, care sunt contrazise chiar de către textele Bibliei, sau aceia care preţuiesc propria lor devenire spirituală şi doresc să aibă o credinţă proprie, salvatoare, sunt minimizaţi, încolonaţi şi de multe ori se încearcă reducerea lor la tăcere. Teama de raţiune a rămas la toţi aceia care se conduc după prejudecăţi şi învăţături rigide, care nu cunosc bine nici măcar textele Biblice şi care practică credinţa creştină din auzite.  Aceştia confundă litera cu spiritul şi se îndepărtează mult de intenţiile lui Isus Cristos pentru umanitate, inventând absurdităţi, care să justifice orice posibilitate, oricât de incoerentă, de dragul unei fixităţi, care pare să le asigure siguranţa minţii. Frica de a simţi şi a gândi este confundată cu respectul care se cuvine lui Dumnezeu şi panica în faţa noului îi face pe apostolii ignoranţei să devină şacali spirituali, gata să devoreze tot ceea ce nu corespunde cu ceea ce au fost inoculaţi să creadă.

Creştinismul are valoare prin aceea că transcede teama viscerală şi ne scapă de non sens dar mai sunt încă mulţi funcţionari religioşi care folosesc frica drept instrument de manipulare. Credinţa creştină este o şcoală a responsabilităţii şi nu trebuie să fie un mijloc de mutilare a libertăţii de conştiinţă. Mântuirea este o vocaţie individuală şi îl ridică pe om la rangul de fiinţă evolutivă şi deci perfectibilă şi îl propulsează dincolo de marginile universului şi de începuturile sale.

Vreau să mulţumesc, pe această cale, tuturor acelora care mi-au dat posibilitatea să văd, dincolo de micile lor intenţii, că Dumnezeu depăşeşte orice măsură şi prejudecată umană şi că pentru a îl putea cunoaşte, trebuie să stăm în faţa Lui, cu receptivitate şi demnitate. Dumnezeu nu doreşte să sublinieze limitarea noastră şi ne pregăteşte pentru marele salt în care vom vedea tot ceea ce există. Biserica lui este o realitate pură, formată din toţi cei care sunt înscrişi în cartea vieţii, încă de la întemeierea lumii şi care aşteaptă derularea istoriei umanităţii cu speranţă şi cu ştiinţa că îl vor vedea pe Isus Cristos în toată gloria Sa, pe care doreşte să o împartă cu cei Aleşi.

Pentru cei care nu şi-au găsit un loc în nici o corporaţie bisericească, vreau să le transmit mesajul că aceasta este mai degrabă o veste bună deoarece căutarea lor va aduce roadele scontate. Numai cei ce caută au şansa să găsească ceea ce doresc şi ceea ce îi aşteaptă este Adevărul care va trăi în ei. Lucrare de faţă se adresează, în primul rând, tuturor acelora care au fost înscrişi în cartea vieţii de la întemeierea lumii şi sunt sigur că aceştia o vor înţelege şi îi vor vedea rostul.

Trebuie să explic pe scurt la ce se referă expresia „născut din Dumnezeu.” Născut din Dumnezeu înseamnă născut din nou, adică născut din Duh sau din Spirit şi Duhul Sfânt este Dumnezeu. Prin urmare, pentru că Duhul Sfânt este Dumnezeu, oricine este născut din Duh, este născut din Dumnezeu. (Ioan 3: 6)  

Menţionez că am folosit pentru referinţe Biblia în traducerea Dumitru Cornilescu deoarece oferă o citire foarte apropiată de ceea modernă. Pe de altă parte, am considerat necesar să ofer cititorilor referinţe, care să îi conducă la reproducerea aceloraşi texte, citate în textul de bază, de data aceasta ca extrase din versiunea Ortodoxă a Bibliei.  Dacă nu am putut face acelaşi lucru şi cu versiunea Bibliei, agreată de Biserica Romano-catolică, este pentru că spaţiul acestei lucrări nu ar permite acest lucru. Am folosit ca şi prescurtări: V.T., pentru Vechiul Testament şi N.T., pentru Noul Testament.

 În ceea ce mă priveşte, am o situare echidistantă faţă de toate confesiunile creştine, nu sprijin şi nu critic pe nici una, în mod deosebit şi le agreez pe toate, în aceeaşi măsură. Mă interesează doar adevărul despre Biserica lui Dumnezeu şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să nu mă abat de la el.

Unii vor încerca să stabilească originile viziunii pe care o prezint în doctrina unei confesiuni creştine sau a alteia, în scopul de a denigra această lucrare, dar atunci când vor proceda în felul acesta vor greşi întrucât eu nu sunt tributar nici unei doctrine şi îmi bazez întreaga relatare pe următoarele elemente: Biblia V.T. şi N.T., istoria Creştinismului şi a societăţii în general, studiul comparat al teologiei, filozofia religiei, filozofia ştiinţei, filozofia generală şi istoria culturii umane.

Există o tendinţă, pe care eu o consider negativă, în lumea Creştinismului şi anume aceea că un Creştin nu are nimic de făcut decât să creadă. Credinţa este esenţială şi fundamentală dar trebuie totuşi făcut ceva. Trebuie să colaborăm cu Dumnezeu în cea ce priveşte creşterea, evoluţia noastră spirituală. Trebuie să progresăm continu, din punct de vedere spiritual, să ajungem la „înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos.” (Efeseni4; 13) Mai întâi trebuie să fim născuţi din nou, adică din Dumnezeu, apoi să parcurgem şcoala dăruirii de sine şi a servirii celor din jurul nostru şi apoi să ajungem să fim gata chiar să murim pentru ceilalaţi, dacă este nevoie, căci numai prin aceasta se va cunoaşte că suntem Creştini. (Ioan 13; 34-35) Înainte însă să murim pentru ceilalţi am putea să învăţăm să trăim pentru ei şi poate în felul acesta nu ar mai fi nevoie să murim pentru nimeni. Dacă ni se par utopice aceste adevăruri atunci ar trebui să ştim că, cu aceaşi ocazie, am ajuns să considerăm Creştinismul o utopie. Dar Creştinismul nu este o utopie decât pentru cei care sunt sub influenţa exclusivă a firii lor pământeşti dar pentru cei chemaţi este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezezeu. (1 Corinteni 1; 24) Pentru că nu oricine se poate ridica, de unul singur, la nivelul unor idealuri înalte, uneori considerate utopice, avem nevoie de Dumnezeu să ne susţină pe acest drum, dar trebuie să ştim, mai întâi, că drumul există şi apoi să dorim, fiecare în mod personal, să mergem pe el. A ajunge la înălţimea idealului spiritual Creştin, acolo unde se află Isus Cristos, este posibil, dar nu fără El.

Această carte este în primul rând despre faptul că expresiile „a merge la Biserică” sau „a venii de la Biserică” sunt lipsite de sens pentru un Creştin născut din nou deoarece Biserica Spirituală Unică este tot timpul în interiorul celui regenerat spiritual, adică 24 de ore timp de şapte zile în fiecare săptămână şi în acest mod, toată viaţa sa pe pământ, începând cu momentul când Împărăţia lui Dumnezeu a intrat în interiorul lui sau al ei. Nu „mergem” la Biserică ci suntem, noi înşine o „piatră” spirituală din acel organism divin şi atunci când „mergem” sau „venim” de la Biserică de fapt intrăm, sau ieşim, din clădirile sponzorizate de instituţiile bisericeşti. Biserica este în noi, Biserica suntem noi, toţi cei care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu şi care sunt cunoscuţi de El încă de la întemeierea lumii.

În al doilea rând, această carte este despre faptul că transformarea Creştinismului într-un spectacol, într-un alt cadru de prezentare a spectaculosului, care să atragă lumea, cu orice preţ, este un fenomen falsificator. În contextul Creştinismului, dacă se întâmplă ceva, se întâmplă în interiorul fiinţelor umane, adânc în profunzimile conştiinţei, şi nu în primul rând pe scenă. A mărturisii despre ceea ce ni se întâmplă nouă, chiar în public, nu este un lucru rău, dar mai întâi trebuie să se întâmple transformarea radicală a naşterii din nou şi apoi să vorbim despre ea. Exegeza textelor Bibliei, la nivel de amatori, a dus astăzi credinţa creştină într-o degringoladă, aproape totală. Blamarea tradiţiilor mai vechi se face în numele altor tradiţii, mai noi, care însă nu sunt privite în mod autocritic şi din acest motiv nici măcar nu sunt recunoscute ca fiind tradiţii. Creştinismul nu este despre a merge în fiecare duminică, la sediul adunărilor creştine, îmbrăcaţi frumos şi cu o ‚mină’ de circumstanţă, adecvată momentului, adică a face actorie, ci acesta este o problemă de decizie individuală, de fiecare moment, în care conştiinţele şi sentimentele sunt puse în balanţă cu interesele practice, cotidiene, ale fiecăruia. Să recunoaştem, nu suntem întodeauna la înălţimea idealului creştin, în deciziile pe care le luăm, dar ne luptăm să fim, există o luptă interioară şi important este faptul că până la urmă, de cele mai multe ori, binele învinge. Lupta aceasta intimă şi bucuria de a vedea cum învinge spiritualitatea, sunt trăsăturile care conferă frumuseţe Creştinismului şi nicidecum stilul trimfalist, adoptat de ‚apostolii,’ mai noi ai credinţei creştine, care ‚strigă’ în gura mare, de la amvoane ca şi cum ei s-ar afla deja în cer şi noi, aceştia mai mici, suntem doar pe pămănt. În lupta dintre bine şi rău, care se poartă în noi înşine, îl avem aliat, de nădejde, pe Isus Cristos şi nu este nimic mai frumos decât să fi în aceaşi ‚tabără’ cu Dumnezeu atunci când înaintăm prin meandrele vieţii. Creştinismul este în primul rând o problemă de conştiinţă individuală şi nu de spectacol public şi din acest motiv cotragreutăţile lui sunt date, pe de o parte, de satisfacţii spirituale personale, iar pe de altă parte, de regrete şi ne mulţumiri, care cu timpul pot deveni „o vale a plângerii.” Creştinismul ne îndeamnă să luăm mereu viaţa de la început, chiar dacă am greşit, şi ne defineşte ca oameni prin speranţele noastre şi nu prin eşecurile noastre. Valoarea Creşinismului constă şi în aceea că ne îndeamnă să trăim în viitor, ceea ce ne scuteşte de a fi doborâţi de povara trecutului. Oamenii din jurul nostru arată cu degetul spre greşelile noastre, dar Dumnezeu arată către un viitor veşnic, pentru toţi aceea care ştiu să se ridice, atunci când cad şi care întind mâna către Cristos, pentru a fi traşi afară din zona disperării. Creştinismul nu este o întruchipare a trimfalismului, ci a luptei şi de aceea oamenii nu trebuiesc doborâţi, atunci când se clatină, în timpul luptei lor, ci trebuiesc ajutaţi să învingă, vorbindu-le de Isus Cristos, care a biruit lumea. (Ioan 16; 33)

În acelaşi timp, această carte explică nevoia unui element obligatoriu, în orice activitate umană. Este vorba despre un element raţional, analitic şi critic, fără de care nici credinţa creştină, la fel ca orice domeniu de existenţă umană, nu s-ar putea desfăşura în parametrii optimi. Credinţa creştină, trebuie înţeleasă de fiecare cu mintea sa şi nu este de ajuns să îi lăsam pe alţii, să gândească pentru noi, ce să credem noi. Miza este prea mare şi jucătorii nu sunt totdeauna cinstiţi sau pregătiţi la nivelul aşteptărilor. Nu lăsaţi mântuirea sufletelor voastre pe seama, sau în mâinile nici unui alt om. Citiţi studiaţi şi analizaţi, voi înşivă, este ceea ce vă propun să faceţi şi cu cartea aceasta. Se întâmplă ceva rău, în lumea Creştinismului şi voi vedeţi singuri lucrul acesta, dar nu întodeauna înţelegeţi limpede în ce constă răul. Prezenta lucrare explică multe din cauzele răului şi ar fi bine să le înţelegeţi şi dvs., mai bine. Vă rog să contrazice ceea ce am scris, dar cu minţile dvs., şi nu pentru că aşa v-a spus altcineva. Contraziceţi-mă dar cu argumente raţionale solide şi de asemenea desfăşuraţi propria dvs. argumentaţie, bazată pe un fundament mai adânc. O astfel de dezbatere a subiectului prezentat ar fi extrem de utilă pentru toată lumea. Am interpretat greşit vre-un text Biblic? Arătaţi cum îl vedeţi dvs, că trebuie interpretat, pe baza unei foarte serioase documentări, aşa cum este şi aceea care stă la baza prezentei lucrări. Nu este de ajuns să spuneţi că această carte nu este ceea ce ştiţi deja de la liderii confesiunilor creştine, pe care la frecventaţi, ci analizaţi fiecare argument, în parte şi dacă vi se pare greşit prezentaţi argumentul dvs., bazat pe Biblie şi pe deducţiile dvs. logice care, îl contrazice pe al meu. În ce grad îl contrazice? Aruncă îndoială asupra acestuia şi invită la o nouă examinare, sau îl desfiinţează, pur şi simplu şi pune la îndoială o întreagă zonă de analiză? Personal, nu am găsit nici un argument contrar la ceea ce este scris în această lucrare, dar încercaţi şi dvs. şi dacă veţi reuşi voi fi foarte mulţumit, deoarece aceasta va duce la progres spiritual.

Argumentele critice, care ar putea să pună în discuţie, ceea ce am scris aici, le-am luat, cu atenţie, în considerare şi am răspuns la fiecare din ele. Unul dintre acestea ar fi: „Nu cumva această viziune îi izolează pe oameni unii de ceilalţi şi îi determină să aibă o credinţă exclusiv individuală, adică în inima lor, dar ne împărtăşită cu alţii?” Am arătat, ca şi răspuns la această posibilă critică, că fiecare din noi este dator să continue ceea ce a început şi să rămână în locul în care se află. Nimeni nu îl poate, sau nu o poate, însă obliga să meargă într-un loc sau altul, sau să rămână într-un loc sau altul. Este o decizie personală. Nu este nevoie să se schimbe de la o confesiune creştină la alta, ci este de ajuns să înţeleagă, dincolo de ceea ce i se spune de către liderii religioşi, care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu şi ce trebuie făcut, s-au primit, ca să aparţină de ea. Fie că suntem Creştini Ortodocşi, sau Romano Catolici, Greco Catolici, Protestanţi, Reformaţi, Baptişti, Penticostali, etc., trebuie să înţelegem că bucuria noastră vine atunci când avem garanţia că numele noastre sunt scrise în ceruri. (Luca 10; 20) Ar fi bine ca fiecare să aibă această garanţie, pentru că nu este de ajuns ca numele noastre să fie înscrise în registrele unei confesiuni creştine sau a alteia. O condiţie, fără de care nu se poate, pentru a fi membrii în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, este aceea de a fi născuţi din nou, adică de a fi născuţi din Dumnezeu. Fie că suntem Creştini Ortodocşi, Romano-Catolici, Greco Catolici, Protetanţi, Reformaţi, Baptişti, Penticostali, etc, nu trebuie să trecem de la un cult la altul, pentru a fi mântuiţi, ci acolo unde ne aflăm, să primim naşterea din Spirit, pe care o săvârşeşte Dumnezeu asupra noastră. Apoi este bine ca fiecare să împărtăşească cu ceilalaţi credinţa sa şi puterea pe care a primit-o, de la Dumnezeu. Nu trebuie să devenim membrii ai cultului Penticostal, pentru a fi botezaţi cu Duhul Sfânt şi în felul acesta să manifestăm darurile şi roadela Lui. ‚Pocăinţa’ este pentru toţi Creştinii, indiferent de confesiunea creştină de care aparţin. Dacă există imperfecţiuni în modul în care practicăm credinţa creştină, în confesiunea creştină de care aparţinem, Dumnezeu însuşi ni le va arăta, în mod personal, atunci când El locuieşte în noi. În fine, apartenenţa de adevărata Biserică a lui Dumnezeu, presupune o legătură personală, spirituală a fiecărui membru, cu Isus Cristos şi numai legătura cu El este garanţia mântuirii noastre. Isus ne-a învăţat să cercetăm Scripturile, pentru că în ele putem găsi viaţa veşnică. (Ioan 5; 39) Numai că şi Scripturile trebuie să le cercetăm, în mod spiritual, adică prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, căci numai astfel la putem înţelege în acelaşi mod spiritual şi nu literal. În momentul în care cineva se atinge de Biblie cu intenţia sinceră de a o înţelege, în acel moment, Duhul Sfânt se atinge de mintea lui sau a ei şi luminează înţelesurile ei. Pe Isus ar trebui să îl asculte fiecare, căci El are cheile morţii şi ale ‚locuinţei’ morţii. (Apocalipsa lui Ioan 1; 18) Salvarea noastră vine de la Dumnezeu, în mod direct şi personal, şi nu de la oameni, nu de la preoţi şi nu de la pastori. Mântuirea noastră, a fiecăruia dintre noi, ne este oferită în mod individual, nu prin Biserică, aceasta din urmă, nu mântuieşte pe nimeni, ci doar îi adună pe toţi cei mântuiţi. Mai întâi suntem salvaţi şi apoi intrăm în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, deoarece acolo nu intră nimeni care nu este salvat. Sunt adevăruri clare, prezentate de Biblie, dar de la care oamenii au deviat mult, prin tradiţiile lor, mai vechi, sau mai noi. Ar trebui ca fiecare să îşi folosească mintea şi în probleme de credinţă şi să nu mai lase pe nimeni să îi manipuleze conştiinţa. Putem fi manevraţi spiritual numai atunci când nu gândim cu mintea noastră şi nu analizăm critic propria noastră credinţă. Atunci riscăm să devenim fanatici religioşi făcând lucruri pe care Dumnezeu nu ne cere să le facem, dar conducătorii religioşi ne manipulează să le săvărşim, în interesul lor şi al instituţiilor lor.

Consider că oricine poate să supună la un test de concludenţă această lucrare. Un Creştin Neo-Protestant, de exemplu Baptist sau Penticostal, se poate întreba pe sine dacă, el sau ea, crede cu sinceritate că un Creştin Ortodox sau Romano-Catolic, etc., poate fi salvat în contextul propriei sale tradiţii creştine şi, în acelaşi timp, un Creştin Ortodox, sau Romano-Catolic se poate întreba pe sine dacă el crede că un Creştin care aparţine de o confesiune creştină Neo-Protestantă poate ajunge la mântuire în mediul spiritual, în care acesta, sau aceasta, practică credinţa sa. Dacă răspunsul este negativ şi este cel mai probabil să vină în acest mod, avem o mare problemă, care se poate numi fie intoleranţă religioasă fie diviziune ireconciliabilă, în interiorul Creştinismului. Cu alte cuvinte şi pe înţelesul tuturor, dacă un creştin, de exemplu un Creştin Baptist, crede că un Creştin Ortodox nu are nici o şansă de a fi salvat, dacât dacă se botează din nou în apă, la maturitate, atunci intrăm în zona întunecată a delimitărilor ne spirituale, a doctrinelor care divizează corpul lui Cristos. Lămurirea unei astfel de dileme se poate face numai analizând bine ce se înţelege prin Biserica lui Dumnezeu şi cine sunt aceia care aparţin de ea. Lucrarea de faţă este o respingere angajată şi hotărătă a intoleranţei religioase, bazată pe Biblie, pe argumente de istorie şi cultură şi pe o definire mai precisă a ceea ce este Biserica lui Dumnezeu. Răspunsul meu la întrebarea de mai sus este unul pozitiv. Toţi Creştinii, indiferent de Biserica instituţională pe care o frecventează au, în egală măsură, şansa salvării, dar toţi trebuiesc, de asemenea în egală măsură, să treacă prin procesul naşterii din nou şi aceia, care se desăvărşesc în acest mod, intră în mod automat în adevărata Biserică a lui Dumnezeu, adică Biserica Spirituală Unică.

Nici o doctrină, a nici unei instituţii bisericeşti nu este perfectă, numai dragostea spirituală, pe care indivizii o pot trăi în interiorul fiinţelor lor, poate fi perfectă, atunci când, această dragoste este gata de jertfire după modelul lui Isus Cristos. Spiritualitatea, înălţimile la care aceasta îl ridică pe om, sunt procese specifice conştiinţei umane şi nu instituţiilor bisericeşti. Am subliniat relativitatea, în cunoaştere intelectuală, a oricăror doctrine creştine şi absurditatea pretenţiilor acestora de a îl defini pe Dumnezeu. Din acest motiv am criticat, în mod echidistant şi obiectiv, doctrinele celor mai răspăndite confesiuni creştine, care au, fiecare din ele, puncte luminoase dar şi pete întunecate. Toate nu sunt decât încercări imperfecte de a concepe infinitatea existenţei, în termeni de personalitate. Din cauză că au pierdut măsura şi pentru că au monopolizat acest domeniu, bazându-se pe mai puţina familiarizare, cu termenii folosiţi, a marii majorităţi a oamenilor, funcţionarii religioşi se prezintă pe ei înşişi ca fiind păstrătorii unor tezaure ascunse, cunoscute numai de ei.

Intoleranţa religioasă este dată tocmai de absolutizarea unei versiuni sau a alteia, cu privire la interpretarea Bibliei sau la cunoaşterea lui Dumnezeu. Un singur lucru îl putem cunoaşte, în mod perfect, pe pămănt şi anume dragostea lui Cristos. De ce afirm aceasta? Pentru că aici pe pământ avem toate condiţiile să trecem prin experienţele prin care a trecut şi El, în existenţa Sa pământească, adică să trăim şi să murim pentru ceilalţi. În Ceruri nu cred că va trebui să ajungem să suferim pentru altcineva, din dragoste, deoarece acolo nu mai există forţele ostile ale acestui principiu. Cred că Isus a venit pe pământ deoarece numai aici putea să trăiască experienţa iubirii absolute şi aceasta şi explică întruparea lui Dumnezeu într-un corp omenesc. Isus a dorit să guste moartea pentru a înţelege dimensiunile sale tragice, dar a stabilit o relaţie şi o balanţă exactă între absurdul morţii şi valoarea universală a dragostei spirituale. Suntem mântuiţi prin dragoste şi nu prin doctrine şi aşa zişii justiţiari şi vânători de greşeli nu sunt altceva decât nişte ipocriţi care doresc să câştige putere asupra celorlalţi inventând noi mecanisme pe care ei să le controleze şi să le domine. Oricum specia umană a supravieţuit prin dragoste, până în momentul de faţă, prin naşterea de copii şi printr-un proiect al viitorului lor. Creştinismul însă ne pune în rând cu universul, cu concertul ne sfârşit al inteligenţelor din univers şi ne atrage atenţia că nu putem rămâne, în mod viabil,  în acest cadru fără să acceptăm regula de bază, agape, dragostea de natură divină.                  

În opinia mea, această carte dă un răspus explicit la întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?,” dar revine desigur cititorilor să se pronunţe în acest sens. În acelaşi timp, atât cât mi-a permis spaţiul, la dispoziţia prezentului studiu, am explorat de asemenea răspunsul la o întrebare extrem de spinoasă şi dificilă şi în acelaşi timp deosebit de importantă pentru a înţelege situaţia Creştinismului din momentul de faţă şi rădăcinile adânci ale acesteia. Apostolul Petru ne spune: „...cum v-a scris şi prea iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri grele de înţeles, pe care cei ne ştiutori  şi ne statornici le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor.” (2 Petru 3; 15-16) Întrebarea este: „Care sunt acele Scripturi pe care unii le răstălmăcesc spre pieirea lor şi în ce constă modul greşit de interpretare care îi duce la această pieire?” Am formulat unele răspunsuri pentru această întrebare pe care o consider determinantă deoarece este vorba despre faptul pieirii unora, adică despre pierderea mântuirii lor. Apostolul Petru nu ne spune cât de mulţi sunt aceia care răstălmăcesc greşit scrierile apostolului Pavel, dar nimic nu ne lasă să credem că este vorba despre un fenomen periferic. În fapt, după părerea mea, interpretarea greşită a unora din scrierile apostolului Pavel a devenit un fenomen endemic, în sensul că are un caracter permanent. Pentru cine îşi face iluzii că este vorba despre un fenomen izolat şi deci ne important vestea prostă este că în realitate ne aflăm în prezenţa unei desfăşurări gigantice, care implică ne numărate instituţii bisericeşti şi un număr uriaş de oameni, care persistă cu bună credinţă în eroarea lor.

Întrebarea care se va pune în mod legitim este următoarea: „Este această carte produsul unei noi revelaţii dată de Dumnezeu sau este doar o nouă înţelegere a ceea ce se ştia deja şi deci era deja revelat?” Răspunsul meu este simplu. Este vorba despre o nouă lumină în legătură cu ceea ce este deja revelat în Biblie. Este o sinteză a ceea ce ne învaţă istoria Creştinismului de 2000 de ani încoace şi este o concluzie la toate erorile şi eşecurile Creştinismului, câteodată atât de dramatic manifestate. Cartea este de asemenea o privire către viitor, în lumina Bibliei.

 Undeva, pe ultima linie a acestei lucrări, doresc să las o punte de legătură cu cititorii acestui mesaj şi de aceea voi tipări o adresă de e-mail unde pot să fiu contactat. Aş fi foarte mulţumit dacă cei cărora li se adresează această prezentare îşi vor face timpul disponibil, pentru a îmi comunica părerile, despre cele pe care le-am adus în atenţia lor.  Mă voi strădui să răspund oricăror nelinişti pe care le-am provocat.   

 

                                                                                                        Autorul

 

Read 255 times Last modified on Sunday, 03 January 2021 20:46
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

5342864
Today
This Month
All days
2298
143513
5342864

Server Time: 2021-06-21 06:37:25

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page