This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

Cuprins

Monday, 21 December 2020 23:10

Existența unei singure Biserici a lui Dumnezeu

Written by 
Rate this item
(0 votes)

Argumente prezentate de Biblie care susţin teza că există o singură Biserică a lui Dumnezeu

Prezentarea şi discutarea argumentelor Biblice despre unicitatea Bisericii

Această teză, cu privire la Biserica celor născuţi din Spirit, se bazează pe două surse principale. Prima este constituită din textele Bibliei iar cea de-a doua este istoria Creştinismului. Întrucât în continuarea acestei lucrări voi face numeroase precizări istorice, care sunt convins că vor susţine părerile prezentate, îmi rămâne deocamdată misiunea de a preciza ce temeiuri Biblice există pentru afirmaţiile pe care le prezint. Întreaga dezvoltare porneşte de la textul din evanghelia după Ioan 17 în care ni se spune că înainte de a fi răstignit, Isus s-a rugat Tatălui ceresc. În rugăciunea Sa, Isus a cerut Tatălui ca toţi Creştinii să fie una.

„Eu nu mai sunt în lume, dar ei sunt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte în numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat, pentru ca ei să fie una, cum suntem şi noi.” [(Ioan 17: 11); ref. 15 în Biblia Ortodoxă]

Isus a pus un accent deosebit pe această unitate şi se poate observa că întregul conţinut al rugăciunii Sale se concentrează pe această temă. Unitatea dintre Tatăl şi Fiul reprezintă modelul pentru unitatea din interiorul Creştinismului. Mai mult decât atât, unitatea din interiorul Bisericii este condiţia de valabilitate a mărturiei pe care Biserica o adresează lumii.

„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi eu în Tine; ca şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu m-ai trimis. Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una, Eu în ei şi Tu în mine; - pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimes şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine. Tată, vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat-o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii. Neprihănitule Tată, lumea nu te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimes. Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei” [(Ioan 17: 21-26); ref. 16 în Biblia Ortodoxă]

În interiorul Trinităţii se vorbeşte de consubstanţialitate între Fiul şi Tatăl, de o unitate în esenţă şi, aceeaşi unitate, o doreşte Isus să existe şi între Creştinii care fac parte din Biserica lui Dumnezeu. În realitate, această unitate de fond, de substanţă, există între membrii Bisericii Spirituale Unice. Afirm acest lucru bazându-mă tot pe cuvintele lui Cristos. Cu ocazia învierii prietenului Său Lazăr, Isus a făcut încă o dată proba puterii care i-a fost dată. L-a înviat pe mort, cu toate că trecuseră patru zile de la moartea sa, dar cel mai important lucru se află cuprins, de asemenea, în rugăciunea Sa făcută cu acea ocazie.

„Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus şi a zis: <<Tată îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M-ai trimis>>.” [(Ioan 11: 41-42); ref. 17 în Biblia Ortodoxă]

Legătura dintre Tatăl şi Fiul este perfectă. Fiul nu are nevoie să pledeze în faţa Tatălui Ceresc, pentru a îl convinge să realizeze o anumită acţiune. Fiul şi Tatăl sunt una şi tot ce a spus sau a făcut Fiul, a fost în acord perfect cu voinţa Tatălui. Cu alte cuvinte, nici o iniţiativă nu a fost luată de Fiul fără să fi fost hotărâtă dinainte, împreună cu Tatăl. Pană şi cuvintele pe care Isus le-a spus cât a fost pe pământ, i-au fost date de Tatăl să le spună.

„Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” [(Ioan 14: 10); ref. 18 în Biblia Ortodoxă]

Mai mult decât atât, se poate afirma, fără greşeală, că orice cuvânt pe care l-a spus Isus l-a spus de fapt Tatăl prin gura Lui. Fiul şi Tatăl sunt un singur Dumnezeu, chiar dacă, aflat în diferite „hipostasis,” în traducerea din limba română, cuvântul este ipostază, adică stare, situaţie, în care se găseşte cineva sau ceva, aspect, înfăţişare sau chip. În teologia creştină, acest cuvânt înseamnă fiecare entitate a Trinităţii.  Tatăl nu i-a cerut Fiului să îndeplinească anumite acţiuni sau să spună aumite cuvinte, ci însuşi Tatăl a realizat aceste lucruri, în Persoana Fiului, deoarece Tatăl este Fiul şi Fiul este Tatăl.

După cum a afirmat chiar Isus, toate rugăciunile Sale au fost ascultate şi nu avem nici un motiv să contestăm acest lucru. Biblia nu ne dă nici un singur exemplu de rugăciune formulată de Isus care să nu fi fost ascultată de Tatăl. A nu răspunde la rugăciunea lui Isus, în mod pozitiv, ar fi echivalat din partea lui Dumnezeu cu a nu se asculta pe Sine însuşi şi a nu îşi împlini propria voinţă. Când s-a rugat Isus, s-a rugat în acelaşi timp Tatăl, deoarece El era în Isus Cristos.

„Credeţi-Mă că Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în Mine; credeţi cel puţin pentru lucrările acestea.” [(Ioan 14: 11); ref. 19 în Biblia Ortodoxă]

În ceea ce priveşte unitatea Creştinilor, constatăm însă că au trecut aproape 2000 de ani şi această rugăciune, se pare, că nu s-a împlinit. De ce, dacă toate rugăciunile lui Isus au fost ascultate şi au primit un răspuns pozitiv, tocmai această rugăciune, care este esenţială pentru Biserică, lasă impresia că nu a fost ascultată?  Este adevărat că dacă ne uităm în jurul nostru şi vedem diviziunea dintre instituţiile religioase am fi tentaţi să concluzionăm că rugăciunea lui Isus nu a fost ascultată, deoarece Creştinii nu sunt una. Dar poate nu ne uităm acolo unde trebuie. Dacă privim dincolo de aparenţe, vom observa că în spatele Bisericilor instituţionale se află o realitate spirituală, Mireasa lui Cristos, formată din Creştini renăscuţi spiritual, care nu se cunosc între ei şi sunt răspândiţi prin toate confesiunile creştine, iar unii dintre ei sunt în afara acestora. Când spun confesiuni creştine, mă refer la toate Bisericile confesionale existente. Când spun, în afara lor, fac trimitere la Creştinii  independenţi, în sensul că nu sunt membrii ai nici unei organizaţii sau instituii religioase creştine. Unitatea perfectă între Creştini a existat în trecut, există în prezent şi va exista şi în viitor, dar ea este o unitate spirituală şi nu instituţională. În mijlocul unor tensiuni şi al unor diviziuni evidente între Bisericile instituţionale, Biserica Spirituală Unică luminează calea către eternitate a celor care cred în Dumnezeu.

Unitatea între Creştinii spirituali este o unitate în Cristos. Am să încerc să clarific acest lucru. Biserica celor născuţi din Dumnezeu este trupul lui Cristos.

„El I-a pus totul supt picioare şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi.” [(Efeseni 1: 22-23); ref. 20 în Biblia Ortodoxă]

 Locul Creştinului renăscut spiritual este în Isus Cristos şi lucrul acesta se poate întâmpla numai atunci când El locuieşte prin Duhul Sfânt în fiinţa umană.

„... măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.” [(Efeseni 2: 5-7); ref. 21 în Biblia Ortodoxă]

Relaţia care îi leagă pe Creştinii renăscuţi spiritual, adică născuţi din nou, între ei, nu este o legătură convenţională, care se bazează pe acordul unor indivizi de a realiza obiective comune şi nici măcar nu se fundamentează pe apartenenţa la valori, sau tradiţii comune. Voi încerca, mai degrabă, să descriu această relaţie printr-o parabolă. Acest tip de conexiune se poate asemăna cu situaţia unei întruniri organizate de o persoană influentă. Aceasta din urmă cunoaşte un mare număr de persoane, din comunităţi diferite, dar legături de prietenie are numai cu câteva. Pentru aceşti prieteni ai săi, persoana influentă trimite invitaţii, dar oaspeţii nu se cunosc între ei. Aceştia ajung să se cunoască şi să se împrietenească, dar lucrul acesta a fost posibil datorită persoanei influente, nu au hotărât ei, din propria lor iniţiativă, să facă acest lucru. Biblia ne spune despre Cristos că a creat această unitate, la care am făcut referire, prin sângele lui şi din acest motiv este vorba de o unitate în Cristos. Este o unitate creată de El, prin faptul că s-a jertfit pe cruce, în egală măsură pentru toţi cei pe care i-a chemat. Nimeni nu are mai multe merite faţă de ceilalţi, deoarece, în fapt, nimeni nu are niciun merit că are acces la tronul lui Dumnezeu, nimeni în afară de Cristos. Această stare de fapt oferă tuturor o poziţie egală în faţa lui Dumnezeu, o poziţie specială are numai Cristos. Cu toate că are o poziţie specială, El ne-a arătat o slujire exemplară. El a făcut pace, eliminând diversele bariere sociale, economice, naţionale, doctrinare şi instituţionale prin jertfa Sa pe cruce.

„Dar acum, în Cristos Isus, voi, cari odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Cristos. Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ca să facă pe cei doi să fie în El însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia... În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un locaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” [(Efeseni 2: 13-16, 21-22);  ref. 22 în Biblia Ortodoxă]

Reprezintă oare toţi Creştinii împreună un singur trup? Nu cumva Legea poruncilor pe care a înlăturat-o Isus Cristos, a reinstaurat-o oamenii prin nenumăratele regulamente introduse de Bisericile confesionale şi care îi împart pe oameni şi îi separă după doctrine? Răspunsul s-ar părea că reiese de la sine.

Unitatea în Cristos este o realitate care există de la începuturile Bisericii Spirituale Unice şi va exista atâta vreme cât va exista şi Creştinismul. Această unitate este bazată pe faptul că aceeaşi Fiinţă divină locuieşte şi inspiră aceleaşi sentimente şi gânduri în toţi aceia care sunt membri ai aceleiaşi comunităţi spirituale. Cei care sunt conduşi de acelaşi Duh sunt într-o unitate de spirit bazată pe acela care îi conduce.

„Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Cristos Isus.” [(Galateni 3: 28);  ref. 23 în Biblia Ortodoxă]

De remarcat este faptul că apostolul Pavel nu se exprimă la viitor, ci la prezent şi nu afirmă că toţi Creştinii vor fi cândva, una în Isus Cristos, ci afirmă că ei sunt deja una în El. El vorbeşte la prezent şi susţine, în acest text şi în altele, actualitatea unităţii credincioşilor în Cristos. Prin credinţa în Isus Cristos, toţi Creştinii devin fii şi bineînţeles fiice ai lui Dumnezeu. (Galateni 3: 26) De asemenea, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care ne dă dreptul să îl numim pe Dumnezeu Tată. (Galateni 4: 6) Este limpede, dintr-o multitudine de texte ale Noului Testament, că prezenţa şi manifestarea Duhului Sfânt în mintea Creştinului este o condiţie pentru apartenenţa la Biserica celor născuţi din Dumnezeu. (Ioan 16: 5-15; Efeseni 2: 18) Prin Duhul Sfânt, Dumnezeu transformă fiinţa umană în mod profund şi o naşte din nou din punct de vedere spiritual. (Ioan 3: 6)

Biserica celor născuţi din Spirit este văzută de apostolul Pavel ca o asemănare a fiinţei umane, adică în mod organic. Este un organism viu, în care membrii ei sunt mădulare unii altora şi împreună formează o unitate.

„Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare şi după cum toate mădularele trupului, măcar că sunt multe, sunt un singur trup, tot aşa este şi Cristos. Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie Iudei fie Greci, fie robi, fie slobozi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh. Astfel, trupul nu este un singur mădular, ci mai multe... pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup: ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele. Şi dacă sufere un mădular, toate mădularele sufăr împreună cu el; dacă este preţuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el. Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte, mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi, apostoli; al doilea, proroci; al treilea învăţători; apoi, pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi.” [(1 Corinteni 12: 12-14; 25-28); ref. 24 în Biblia Ortodoxă]

 Din nefericire, la modul cum se prezintă Creştinismul în momentul de faţă, din punct de vedere instituţional, sunt mai multe trupuri şi nu doar unul singur. Şi pentru că, în aparenţă,  există atât de multe trupuri, fiecare pretinzând că este trupul lui Cristos, din această cauză apar şi conflictele şi competiţia. De fapt, Isus Cristos are un singur trup, o singură Biserică şi nu mai multe. Care este acest trup? Este Biserica instituţională Ortodoxă? Este cea Romano-catolică sau Greco-catolică? Este cea Baptistă sau cea Penticostală? Cea Evanghelistă, cea Luterană sau cea Metodistă e.t.c.? Răspunsul este că, în fapt, nici una dintre toate acestea luate separat şi nici toate luate împreună, ca instituţii bisericeşti, nu reprezintă adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Care este atunci adevărata Biserică a lui Dumnezeu? Aceasta este formată din toţi Creştinii născuţi din Spirit, adică născuţi din Duh, înregistraţi în cartea vieţii de la întemeierea lumii şi care sunt cunoscuţi de Isus pe nume, deoarece se află într-o relaţie personală cu El. Aceştia, din punct de vedere al situării lor în lumea noastră, s-au găsit de-a lungul timpului şi se găsesc şi în momentul de faţă şi se vor afla şi în viitor, dar numai până la un moment dat, ca membrii în toate instituţiile bisericeşti sau în afara lor. Creştinii „lumeşti” formează armate uriaşe care sunt ataşate mai mult de doctrina instituţiilor lor decât de persoana lui Isus Cristos. Creştinii născuţi din nou, indiferent la ce instituţie bisericească sunt înregimentaţi, în mod formal, în momentul de faţă şi acei credincioşi care nu au legătură directă cu nici o astfel de instituţie, dar sunt în strânsă legătură cu Cristos, reprezintă împreună trupul Lui, adevărata Biserică a lui Dumnezeu.

Dacă este adevărat că în afara Bisericii nu există mântuire, acest principiu nu se referă, bineînţeles, la nici o instituţie bisericească, ci la adevărata Biserică a lui Dumnezeu. În afara Bisericilor confesionale nu numai că există mântuire, dar cândva, în viitor, numai în afara lor va fi salvarea. Pe de altă parte, numai aceia care sunt înscrişi în cartea vieţii vor fi cu Dumnezeu în Ceruri, deci în afara Bisericii celor născuţi din Spirit, nu există mântuire. „Oricine n-a fost scris în cartea vieţii, a fost aruncat în iazul de foc.” (Apocalipsa lui Ioan 20: 15) Nici o persoană care nu s-a născut din apă şi Duh Sfânt nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu. (Ioan 3: 5) Această Biserică, a celor înscrişi în Ceruri, adică în cartea vieţii, care este în Ceruri, este o mireasmă plăcută de viaţă veşnică. Parfumul său ceresc dă speranţă tuturor acelora care au contact cu ea. Orice Creştin renăscut spiritual, oricât de izolat ar părea, în mijlocul unor Biserici instituţionale, reprezintă o fereastră deschisă către infinit.

Adevărata Biserică a lui Dumnezeu, este o comunitate spirituală, formată din  membrii născuţi din apă şi din Duh, aparţinând formal de oricare confesiune creştină, adică de oricare Biserică confesională, dar aparţinînd spiritual direct de Persoana lui Cristos. Aceşti credincioşi sunt deci născuţi din nou, au o relaţie personală cu Dumnezeu şi sunt conduşi în desfăşurarea existenţei lor pe pământ de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Ultimele două condiţii se cuprind în prima şi toate împreună formează o perfectă unitate. Toţi aceşti credincioşi formează împreună trupul lui Cristos, în care El este Capul. Această Biserică este aceea care va fi răpită de către Cristos, o dată cu a doua Sa venire pe norii cerului, împreună cu sfinţii îngeri, în glorie şi slavă (1 Tesaloniceni 4: 17) „Şi Duhul şi Mireasa zic: <<Vino!>> Şi cine aude, să zică: <<Vino!>> Şi celui ce îi este sete, să vină; cine vrea să ia apa vieţii fără plată!” (Apocalipsa lui Ioan 22: 17)  

Chiar dacă membrii Bisericii celor născuţi din Dumnezeu nu se cunosc între ei, printr-o identitate omenească, adică în felul lumii, ei se cunosc între ei în mod spiritual prin Isus, care îi uneşte într-un singur trup (Efeseni 4: 4). Cristos este cel care face legătura între membre şi în nici un caz instituţiile religioase care îi organizează pe credincioşii creştini. Legăturile între credincioşii renăscuţi spiritual sunt acelea dintre oameni animaţi de aceeaşi spiritualitate. Aceşti credincioşi, consideraţi, fie în mod individual, fie colectiv, sunt astfel deasupra instituţiilor religioase, din punct de vedere spiritual, deoarece ei constituie adevărata Biserică Creştină. Din punct de vedere administrativ, orice încercare de a restricţiona activitatea acestor credincioşi este o acţiune îndreptată împotriva Bisericii lui Cristos. Bisericile instituţionale s-au luptat, se luptă şi se vor lupta împotriva adevăratei Biserici a lui Dumnezeu şi acest lucru se întâmplă ori de câte ori credincioşii născuţi din nou sunt persecutaţi, marginalizaţi sau eliminaţi. Lucrul acesta nu se va întâmpla pentru că aceşti credincioşi sunt născuţi din nou, pentru că acesta nu ar putea să constituie un motiv de persecuţie, ci pentru că aceste persoane au primit dragostea adevărului, pentru a folosi o formulă, folosită şi de apostolul Pavel şi aceia care iubesc adevărul nu pot să tacă şi adevărul este că lucrurile merg mai rău decât rău în mişcarea lui Isus instituţionalizată. (2 Tesaloniceni 2: 10)

Bisericile confesionale se prăbuşesc, din punct de vedere spiritual, sub ochii noştrii şi tot ce reuşesc să mai realizeze este să îi hrănească pe fidelii lor din propriile lor pendulări personale, nelinişti şi prejudecăţi, reflexe spirituale dobândite şi uzanţe împământenite. Masele de credincioşi şi-au format o rutină din a participa, din când în când, la spectacolele religioase creştine, în care se pun la bătaie ultimele resurse în domeniul relaţiilor publice, ale instituţiilor bisericeşti. Creştinismul instituţional este în derivă şi parcă este absorbit de o „gaură neagră,” care spaghetifică tot ce gravitează în jurul său, dar Creştinismul spiritual parcă naşte, el însuşi, din nou. Cea mai sigură dovadă că religia instituţională se află în cădere liberă, este atunci când se construiesc giganţi arhitecturali, monumente în piatră nu în spirit, care să îi atragă pe credincioşi, prin grandoare, acolo unde nu mai pot să o facă prin sinceritate şi sensibilitate. Singurele forme de religie, mai puţin instituţională, care prosperă, în condiţiile degringoladei generale a Bisericilor instituţionale, sunt mişcările carismatice unde vindecările bolnavilor se fac pe bandă rulantă şi adunarea de fonduri este preocuparea principală. În opoziţie cu toată această stare de fapt, cei scrişi în cartea vieţii de la începuturile lumii, sunt ţinuţi de Isus pe umerii, pe care a purtat crucea şi se transformă în vocea Lui, prin care El anunţă lumii viitorul. Vocile profetice răsună de multe ori în pustia indiferenţei, faţă de o mântuire care nu mai înseamnă nimic, pentru cei care au văzut cum cuvintele lui Cristos, au fost spintecate şi din ele au fost smulse bătăile de inimă ale Mântuitorului. Norii întunecoşi, care tind să acopere lumina lui Dumnezeu, sunt văzuţi de unii ca un semn pozitiv de ploaie aducătoare de belşug material, dar golirea de sens şi semnificaţie a Creştinismului instituţional, poate fi văzută cu un ochi spiritual.    

Începând cu oficializarea Bisericii, Creştinii nu au mai fost, de regulă, persecutaţi de autorităţile din afara instituţiilor bisericeşti, dar au fost distruşi şi călcaţi în picioare de multe ori de Biserica instituţională. A fost Jan Hus un infractor periculos pentru societate? Bineînţeles că nu, a fost doar un Creştin care nu putea să nu spună adevărul şi a fost ucis de Biserica instituţională. Au fost mulţi în situaţia aceasta. În zilele noastre, persecuţia este mai subtilă şi este îndreptată împotriva tuturora acelora care critică instituţiile bisericeşti, de multe ori cu motivaţii reale. Una dintre cele mai mari cuceriri ale civilizaţiei umane este separarea Bisericii de stat. Câtă vreme a avut influenţă asupra puterii de stat, Biserica instituţională a făcut ravagii prin Inchiziţie sau alte mijloace, dar când a pierdut această legătură, s-a mulţumit doar să lucreze în interiorul ei, lovind pe toţi aceia care s-au sustras autorităţii ei, prin aceea că au exprimat o spiritualitate provenită direct de la Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Dacă încearcă cineva să transmită mesajele critice, pe care Dumnezeu le are asupra stării de lucruri ne spirituale din Biserica instituţională, nu se poate aştepta decât la persecuţii. Adevărata Biserică a lui Dumnezeu a fost şi va fi, până la sfârşit, purtătoarea adevărurilor Sale şi pentru aceasta va suferi. (2 Timotei 3: 12) Organizaţiile religioase creştine, în realitate, nu au nici o justificare pentru a exista, decât aceea de suport al Bisericii Spirituale Unice. Atunci când, în loc de susţinător, ele devin opresor, îşi pierd orice raţiune de a fi şi devin nu numai inutile dar şi periculoase. Acestea împiedică lumina spirituală, care vine de la Dumnezeu şi o înăbuşe prin nenumărate tradiţii şi obiceiuri omeneşti.

“El le-a mai zis: <<Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră>>.” [(Marcu 7: 9); ref. 25 în Biblia Ortodoxă]

Aceste Biserici instituţionale nu au, de drept, nicio autoritate, morală sau doctrinară, asupra celor care fac parte din adevărata Biserică a lui Cristos, pentru că aceştia se află sub autoritatea directă a lui Dumnezeu. Biserica celor născuţi din Dumnezeu este invizibilă din punct de vedere al formelor organizatorice şi este vizibilă numai din punct de vedere al manifestărilor spirituale ale membrilor ei. Ca trup al lui Cristos, această Biserică este formată din mădulare, pe care apostolul Pavel le-a descris amănunţit şi care funcţionează în cadrul tuturor confesiunilor creştine, sau în afara lor, dar în acelaşi timp, din punct de vedere spiritual, independent de ele. În fiecare dintre acestea sunt credincioşi care au darul minunilor, al vindecărilor, al învăţării, al ocârmuirilor, al prorociei, al vorbitului în limbi, al tălmăcirii limbilor, etc., dar de multe ori, aceştia nu sunt lăsaţi să se manifeste, în mod liber. (1 Corinteni 12: 28)

O menţiune este cât se poate de necesară. Din descrierea apostolului Pavel asupra Bisericii, care este prezentată prin comparaţie cu un corp uman, s-ar putea trage concluzia că nu avem acces la calităţile care, în mod obişnuit se atribuie capului, adică la gândire, la coordonare, la participare la decizii. Cred că analogia folosită de Pavel este, ca orice analogie, imperfectă, adică între cele două elemente de comparaţie există asemănări dar şi deosebiri. Aceasta nu trebuie luată în nici un caz literal. Creştinii nu reprezintă doar organe de execuţie, ci participă şi la activităţile Capului. Isus a spus clar că El nu îi mai consideră, pe ucenicii Săi, „robi”, adică simpli executanţi, ci îi numeşte prieteni, deoarece le spune tot ceea ce a auzit de la Tatăl Ceresc. (Ioan 15: 15) Creştinii sunt fraţii şi surorile lui Cristos, care sunt chemaţi să ajungă la înălţimea plinătăţii staturii Lui. Apostolii, prorocii, evangheliştii, păstorii şi învăţătorii acţionează pentru desăvârşirea membrilor Bisericii celor înscrişi în Ceruri, adică a sfinţilor, în vederea lucrării de slujire şi pentru zidirea trupului lui Cristos. Scopul este ca toţi să aibă aceeaşi credinţă şi aceeaşi cunoştinţă despre Fiul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă aceeaşi cunoştinţă pe care Fiul o are despre Tatăl, adică despre Sine însuşi. Finalitatea este să ajungem la cel ce este Capul, adică Cristos. (Efeseni 4: 11-15) Să nu confundăm planurile, aici pe pământ el este Capul, adică Cel care ne conduce paşii către mântuire, dar în Ceruri vom fi ca el.

„Prea iubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi, nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” [(1 Ioan 3: 2); ref. 26 în Biblia Ortodoxă]

Pavel, la rândul lui, a vrut să scoată în evidenţă ideea de unitate în diversitate a Bisericii, în jurul persoanei lui Cristos, care nu o conduce ca pe o divizie militară, ci ca pe o familie care participă la tot ce face El. Suntem membrii ai familiei lui Dumnezeu, rudele Sale de gradul unu, copii Lui şi fraţi cu Isus Cristos. Comparaţia dintre capul unui individ şi membrele acestuia poate sugera ideea că Isus Cristos este deschizătorul de drumuri, este Calea care duce la viaţă, este Învăţătorul care ne arată speranţa, este un ghid care ne luminează drumul către nemurire. Cu alte cuvinte, Isus ne direcţionează pe o traiectorie cunoscută Lui, care este soluţia împlinirii spirituale. Nu ne tratează ca pe nişte supuşi, la dispoziţia Lui, ci ca pe nişte prieteni, pe care îi iniţiază în secretele universului.

“Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta: astfel se face că dragostea este desăvârşita în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii. În dragoste nu este frică; ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste. Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” [(1 Ioan 4: 17-19); ref. 27 în Biblia Ortodoxă]

 Se îndoieşte cineva de faptul că rugăciunea lui Isus Cristos a fost ascultată de Tatăl Ceresc şi că cei care practică cu adevărat Creştinismul şi sunt născuţi din nou, sunt cu adevărat una? Dacă da, acest lucru ar echivala cu o contestare a întregii învăţături creştine. Ar însemna că Tatăl şi Fiul nu sunt una, că între ei există divergenţe şi că Tatăl îl ascultă pe Fiul numai atunci când doreşte. Rugăciunea lui Isus nu a fost plasată sub nici o condiţie atunci când a fost exprimată şi întrucât Dumnezeu cunoaşte viitorul, ştia că între Creştini vor exista nenumărate diviziuni. Cu toate acestea, El ştia că unitatea nu numai că este posibilă, dar este determinantă pentru Biserica Sa. Această unitate există împotriva oricăror diviziuni, se referă la trupul spiritual unic a lui Cristos.

Deoarece toate rugăciunile lui Isus au fost ascultate de Tatăl Ceresc şi această rugăciune a fost ascultată şi Creştinii spirituali sunt într-adevăr într-o deplină unitate. Este vorba, desigur, de acei credincioşi care sunt în Cristos, adică sunt într-o legătură personală cu El. Este, de asemenea, vorba de credincioşii născuţi din nou, care au devenit oameni noi, aşa cum se exprimă apostolul Pavel. Întrucât expresia de om nou a fost abuzată de doctrine politice, în trecut, am o rezervă în a o folosi, dar, întrucât Pavel a folosit-o, cu mult înaintea acelor ideologii, o folosesc şi eu, însă de data aceasta avem de-a face cu originalul şi nu cu o copie prost făcută.

„Nu vă minţiţi unii pe alţii, întrucât v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul celui ce l-a făcut. Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici ne tăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob nici slobod, ci Cristos este totul şi în toţi” [(Coloseni 3: 9-11); ref. 28 în Biblia Ortodoxă]

„Căci, dacă este cineva în Cristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” [(2 Corinteni 5:17);  ref. 29 în Biblia Ortodoxă]

În epistola către Efeseni, Pavel vorbeşte din nou despre unitatea Bisericii şi precizează că această unitate este dată de legătura Duhului. Dar cred că cel mai bine este să apelez direct la citatul respectiv.

„... şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai pe sus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi” [(Efeseni 4: 3-6); ref. 30 în Biblia Ortodoxă]

De ce este trupul lui Cristos dezbinat şi sfâşiat între instituţiile religioase voi arăta în capitolele următoare. Pe de altă parte, apostolul Pavel ne spune clar că există un singur trup, adică trupul Bisericii şi confirmă şi el că rugăciunea lui Cristos privitoare la unitatea Creştinilor a fost ascultată de Tatăl. Este indubitabil faptul că responsabilii Bisericilor instituţionale nu văd lucrurile în felul acesta. Între ele există o competiţie în care fiecare se declară pe sine adevăratul trup al lui Cristos. Dovada este că apartenenţa la o anumită Biserică instituţională exclude apartenenţa la celelalte şi că o persoană nu se poate declara în acelaşi timp, de exemplu, Ortodox şi Romano-catolic, sau Ortodox şi Penticostal, atâta vreme cât anumite doctrine fundamentale, cum ar fi, de exemplu, filioque, sunt diferite. Nici o combinaţie nu este posibilă pentru apartenenţa la două sau mai multe Biserici instituţionale, în acelaşi timp, şi dacă cineva devine membru la o nouă astfel de instituţie, nu mai este luat în serios, ca membru, la cea veche. Organizaţiile religioase creştine nu formează împreună trupul lui Cristos, pentru că se exclud reciproc. Botezul care se face într-o astfel de organizaţie nu este recunoscut de celelalte, aşa că dacă cineva se hotărăşte să treacă de la o Biserică confesională la alta, va trebui să se boteze din nou.

Nici cununiile nu sunt admise liber între credincioşii creştini, aparţinând de diverse Biserici instituţionale şi în cazul în care viitorii soţi aparţin de instituţii bisericeşti diferite, câteodată, au nevoie de aprobări speciale, dar în alte cazuri, cununia religioasă poate fi chiar imposibilă. De exemplu, căsătoria dintre un viitor soţ Penticostal şi o persoană care este Ortodoxă sau Romano-catolică ar întâmpina obstacole insurmontabile şi i-ar putea obliga pe candidaţi la diverse compromisuri. Ce trup unic este acesta unde mădularele sunt ţinute la distanţă unele de celelalte? Numai că acestea nu sunt mădularele trupului lui Cristos ci ale instituţiilor bisericeşti. Nu mă refer la credincioşii născuţi din Dumnezeu ci la marea masă de Creştini „lumeşti.”

Apostolul Pavel a vorbit la prezent atunci când a afirmat că există un singur trup al lui Cristos. Acesta este însă un trup spiritual, este Biserica Spirituală Unică, este o Biserică a celor născuţi din nou care trăiesc după îndemnurile Duhului Sfânt. Nu este o Biserică amestecată, care să conţină sfinţi şi păcătoşi şi este o Biserică în care toţi membrii sunt sfinţiţi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, adică prin prezenţa permanentă a lui Isus în fiinţa lor. Acest lucru este confirmat de Biblie.

„... ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” [(Efeseni 5: 27); ref. 31 în Biblia Ortodoxă]

 Dacă este fără pată şi fără zbârcitură, sau altceva de felul acesta, nu poate fi vorba de amestecul propriu Bisericilor instituţionale, acela între credincioşii renăscuţi spiritual şi cei „lumeşti,” cu atitudini care au fost atât de bine descrise de apostolul Pavel, în epistola către Corinteni. Adevărata Biserica a lui Cristos, este sfântă şi fără prihană şi cred că oricine este obligat să recunoască că nu este vorba despre instituţiile religioase pe care le frecventăm şi pe care ne-am obişnuit să le numim “biserică.” Dacă ne uităm în mod corect în jurul nostru, în legătură cu aceste “biserici”, va trebui să admitem că, pe lângă manifestări spirituale, sunt şi multe comportamente şi atitudini care nu au nimic de-a face cu sfinţenia şi nici cu morala creştină.  Sunt destui aceia care poartă numele de Creştin, nu cu responsabilitate, ci cu indiferenţă. Atunci când nepăsarea este generalizată, nu mai avem de-a face cu indivizi izolaţi ci cu principii instituţionale.

Mi se pare evident, că apostolul Pavel, nu a vorbit despre Biserică, ca şi trup a lui Cristos, referindu-se la aceasta ca la un conglomerat, alcătuit din toate instituţiile bisericeşti luate la un loc, în care fiecare în parte este o componentă a unei super-instituţii numite Biserică. Nu se poate contracara o reală unitate spirituală cu o unitate instituţională, care oricum nu există în realitate. Dacă ar fi să considerăm Biserica lui Cristos, ca un singur trup instituţional, sfâşiat de diviziuni, de doctrine şi opinii diferite, de conflicte latente, de separare şi câteodată de intoleranţă, această prezentare nu ar semăna deloc cu descrierea pe care Pavel o face trupului lui Cristos. Mai mult, această realitate contrazice categoric unitatea pe care Isus a dorit-o pentru Biserica Sa. Aceasta ar însemna, de asemenea, că Isus nu cunoştea viitorul şi nu a putut anticipa că cerinţa Sa cu privire la unitatea ucenicilor Săi nu va devenii realitate. De fapt, calitatea de ucenic a lui Isus, este dată de dragostea creştină, adică dragostea de natură divină, aceea care duce la unitatea Bisericii. (Ioan 13. 34-35) Aceasta este singura garanţie a unităţii între Creştini şi care nu poate fi suplinită de forme organizatorice instituţionale.

După părerea mea, o unitate instituţională, nu poate echivala cu unitatea spirituală, care este apanajul exclusiv al Bisericii celor născuţi din nou şi aceasta din mai multe motive. În primul rând, datorită faptului că cea dintâi este bazată în principal pe structuri instituţionale preexistente, a căror deficienţe le moşteneşte în mod necesar. O astfel de super instituţie bisericească, formată prin unirea multora, dacă nu a tuturor organizaţiilor religioase creştine, nu se va deosebi cu nimic, din punct de vedere al caracteristicilor şi naturii sale, faţă de instituţiile bisericeşti clasice. Ar fi vorba de aceeaşi structură umană, de tip religios şi nu o realitate divină. Aceeaşi autoritate, exercitată de unii credincioşi asupra altora, aceeaşi tendinţă de a domina şi controla conştiinţele individuale, ridicată însă la o nouă scară, aceaşi înclinaţie către coerciţie, acelaşi obscurantism şi bigotism, în raport cu ştiinţele moderne, vor face parte şi din definiţia super organizaţiei Bisericilor instituţionale. Ea se va numi biserică, dar nu va fi adevărata Biserică a lui Dumnezeu, ci va fi „femeia imorală,” despre care vorbeşte cartea Apocalipsa lui Ioan. Diferenţele doctrinare se vor menţine, dar se va încerca obţinerea de acorduri în diverse probleme conflictuale. Aceste acorduri vor transforma doctrinele confirmate la un nivel de autoritate, fără precedent, absolutizându-le şi impunându-le tuturor conştiinţelor individuale, în măsura vulnerabilităţii acestora. Membrii Bisericii celor născuţi din Dumnezeu, al căror nume a fost scris în cartea vieţii încă de la începutul lumii, îşi vor păstra independenţa de gândire, dar aceştia vor plăti un preţ.

Read 163 times Last modified on Thursday, 13 May 2021 20:16
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

5342981
Today
This Month
All days
2415
143630
5342981

Server Time: 2021-06-21 07:11:49

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page