This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

Cuprins

Thursday, 31 December 2020 00:09

Despre Modul Cum Au Apărut Episcopii, Preoţii Şi Diaconii

Written by 
Rate this item
(0 votes)

Se ridică întrebarea: Cum au apărut episcopii, preoţii şi diaconii şi care a fost relaţia lor cu funcţionalităţile din Biserică, enumerate de apostolul Pavel? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie avut în vedere climatul religios în care Pavel şi colaboratorii săi şi-au desfăşurat activitatea. Punerea mâinilor era o tradiţie evreiască şi acesta a fost şi modul în care Pavel şi Barnabas au fost delegaţi pentru prima lor misiune.

„Să apropii pe Leviţi înaintea Domnului; şi copii lui Israel să-şi pună mâinile pe Leviţi.” [(Numeri 8: 10); ref. 108 în Biblia Ortodoxă]

„Pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: <<Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat. >> Atunci, după ce au postit şi s-au rugat şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece.” [(Faptele Apostolilor 13: 2-3); ref. 109 în Biblia Ortodoxă]

Acelaşi obicei cu punerea mâinilor îl regăsim atunci când apostolii îşi pun mâinile asupra diaconilor. (Faptele Apostolilor 6: 6) Într-o perioadă de început găsim referirea la Presbiteri ca de exemplu în Fapte 14: 23 sau aşa cum este precizat în epistola lui Pavel către Tit. (Tit 1: 5) Mai târziu însă, avem de a face cu episcopi şi diaconi ca de exemplu în cazul epistolei către Timotei. (1 Timotei 3: 1) Pavel se adresează la aceleaşi persoane în Efes, mai întâi ca prezbiteri şi apoi ca episcopi. Termenul „episcopos” are două înţelesuri diferite. Unul este de supraveghetor, iar celălalt de preot. Amândouă înţelesuri au supravieţuit în cadrul Creştinismului. La fel cum orice sinagogă avea un conducător, sau un colectiv de conducere, tot astfel, fiecare adunare creştină locală avea un episcop sau un colegiu de episcopi, condus de un preşedinte. Aproximativ în anul 160 e.n., Justin numeşte pe acest preşedinte „prohestos” şi nu „episcopos”. Istoricii susţin că această dezvoltare a fost determinată, nu doar de necesităţi administrative, dar şi mai important, pentru necesităţi legate de Eucharist. Episcopul era considerat că îl reprezintă pe Isus Cristos atât în calitatea de preot dar şi de victimă cu ocazia Eucaristului.[1] Această persoană trebuia să dezvolte anumite calităţi. (1 Timotei 3: 2-7) Desigur că nu doar o singură persoană într-o comunitate îndeplinea calităţile unui episcop, ci toţi Creştinii renăscuţi spiritual aveau aceste calităţi. Dacă numai episcopul era fidel din punct de vedere conjugal, sau numai o singură persoană nu era mânioasă, sau bătăuşe etc., ce se întâmpla cu ceilalţi Creştini din comunitate, a căror natură era renăscută? (Galateni 5: 22-25) Toţi aceia care se conduceau după îndemnurile Duhului Sfânt, prin însuşi acest fapt întruneau calităţile necesare pentru a fi episcop. În realitate, nimeni nu îl putea înlocui pe Isus Cristos, întrucât jertfa Lui s-a produs o singură dată pentru totdeauna şi este valabilă deoarece El nu a săvârşit niciodată niciun păcat. (Evrei 9: 25-28) Episcopul care îndeplinea ceremonia era un om, care, indiferent de calităţile sale, nu putea fi în situaţia specială a lui Isus Cristos de a nu fi păcătuit niciodată (1 Petru 2: 22; 1 Ioan 1: 8-10) Puterea Cinei stă în simbolul ei şi nu în persoana care administrează acest ritual. Atunci când o singură persoană, în mod special, a fost socotită capabilă să administreze acest simbol şi celelalte simboluri ale Creştinismului, în acel moment s-a creat o ruptură fundamentală între Creştini, o diferenţiere bazată pe merite personale şi nu pe meritele lui Cristos.

Creştinii nu sunt mântuiţi în concordanţă cu meritele lor personale, ci cu meritele lui Isus Cristos. (Romani 3: 24-26) Pe de altă parte, episcopul nu putea reprezenta comunitatea de Creştini în locul lui Isus Cristos, deoarece în faţa lui Dumnezeu fiecare este reprezentat doar de El, Marele Preot. (Evrei 5: 1-10) Uzurparea calităţii de Mare Preot a lui Isus Cristos este una dintre principalele cauze ale instaurării autorităţii umane în probleme spirituale, în Biserică. Singurul „avocat” acceptabil al omenirii în faţa lui Dumnezeu este Cristos. Dacă ar fi să fie canonizaţi toţi sfinţii, ar trebui canonizată toată Biserica Spirituală Unică. În realitate, sfinţii nu trebuie canonizaţi, aceştia trebuie urmaţi în sfinţenia lor. Ceea ce este extraordinar, este atitudinea cu care sunt priviţi sfinţii. Aceştia sunt văzuţi de instituţiile bisericeşti ca nişte excepţii de la regulă, dar în fapt, ar trebui să fie regula şi nu excepţia. Din păcate, sfinţii sunt excepţia sau mai bine spus minoritatea şi acest lucru exprimă foarte bine toate afirmaţiile pe care le fac în această lucrare despre instituţiile bisericeşti. În cadrul lor, normalitatea este considerată un lucru neobişnuită, cu toate că Biblia ne arată clar că sfinţenia este un lucru firesc pentru un Creştin renăscut spiritual (Efeseni 1: 4-5) Mai mult, sfinţenia este traiectoria oricărui membru al Bisericii Spirituale Unice şi este motivul pentru care aceştia sunt chemaţi de Dumnezeu. Sfinţenia se dobândeşte în urma naşterii din nou. Toţi Creştinii renăscuţi spiritual sunt sfinţi şi sfinţiţi prin sângele lui Isus Cristos. A fi sfânt înseamnă a practica pur şi simplu Creştinismul. Dacă cineva nu pune în practică Creştinismul, ci îl priveşte doar ca pe o învăţătură ideală, prea sus ca să poată fi ajunsă de oricine, ca pe o învăţătură a sfinţilor, la care omul de rând nu are acces, se înşeală. Toţi cei care au fost înscrişi în cartea vieţii de la întemeierea lumii, sunt sfinţi şi sfinţiţi prin Cuvântul lui Dumnezeu, adică prin Isus Cristos.

În momentul în care s-a admis că o persoană umană îl poate reprezenta sau înlocui pe El, chiar şi în cadrul unui ritual cu valoare simbolică, s-a creat, de asemenea o fisură în ceea ce priveşte recunoaşterea autorităţii exclusive a lui Dumnezeu. Creştinii născuţi din nou, în mod individual, sau ca şi colectivitate spirituală, îl pot reprezenta dar nu înlocui pe Isus Cristos. Singurul înlocuitor al lui Cristos este Duhul Sfânt. Chiar dacă cei născuţi din nou sunt umpluţi de Duhul Sfânt, ei nu sunt totuşi înlocuitorii lui Isus, pentru că Isus Cristos este una cu Tatăl, este Tatăl, chiar dacă într-o ipostază specifică, şi nimeni nu îl poate înlocui pe Dumnezeu pe pământ sau în Ceruri. Biserica, în calitate de instituţie religioasă, a început să îşi aroge o parte din autoritatea lui Dumnezeu şi va sfârşi prin a îşi aroga întreaga autoritate. Aşa cum a constatat apostolul Pavel, taina fărădelegii a început să lucreze încă din timpul său. (“Tesaloniceni 2: 7) Taina fărădelegii înseamnă înlocuirea autorităţii lui Dumnezeu cu autoritatea umană. Prezenţa lui Isus Cristos, care locuieşte în oameni, nu înseamnă că anumiţi oameni sunt înlocuitorii Lui pe pământ. El nu are nevoie să fie înlocuit pe pământ de nimeni, deoarece El este prezent pe pământ în fiinţele tuturor Creştinilor renăscuţi spiritual, prin Duhul Sfânt. Ei nu sunt înlocuitorii Lui, ci sunt expresia vie şi actuală a Mântuitorului omenirii. Mai mult, Isus Cristos îşi îndeplineşte misiunea de Mare Preot în Ceruri, în locuri în care, până în momentul de faţă aşa zişii lui înlocuitori nu se susţine că au pătruns.

“Căci Cristos nu a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” [(Evrei 9: 24); ref. 110 în Biblia Ortodoxă]

Dacă la un moment dat prorocii şi învăţătorii aveau întâietate asupra episcopilor, lucrul acesta a ajuns la un final, deoarece aceşti proroci aveau o viziune apocaliptică, iar o dată cu trecerea timpului a devenit clar că sfârşitul lumii nu va veni în curând şi credincioşii s-au pregătit pentru o aşteptare mai lungă. S-a preferat autoritatea episcopilor şi a celorlalţi lucrători, care, spre deosebire de prorocii itineranţi, erau stabili într-o anumită zonă. În modul acesta s-a instaurat pentru o lungă perioadă de timp autoritatea episcopilor, a prezbiterilor şi a diaconilor.

Toată această discuţie îşi are sens, pentru a putea înţelege alunecarea subtilă care s-a făcut de la servire la autoritatea ierarhică în cadrul Bisericii. Din credincioşi care serveau la mese, aşa cum s-a prezentat pe sine şi Cristos, urmaşii apostolilor s-au transformat, la un moment dat, în prinţi ai Bisericii. Ce a determinat acest proces treptat care a schimbat sensul învăţăturii lui Isus Cristos şi a creat o mare putere politico religioasă? Răspunsul nu este simplu şi, de aceea, poate că cea mai bună cale este încercarea de a urmări, din perspectivă istorică, evoluţia respectivului fenomen. Este limpede însă că influenţa legalistă exercitată de Evreii convertiţi la Creştinism a constituit un factor determinant pentru punerea bazelor autoritarismului în Biserică. Preluarea din învăţătura iudaică a ideii de preoţie şi de organizare stratificată a părut cel mai natural mod de dezvoltare a Creştinismului timpuriu. Nu s-a preluat, desigur, conţinutul acestor instituţii, ci doar forma lor şi o dată cu ea şi tarele instituţionalismului religios. Pentru Evreii Noului Testament împărţirea în preoţi ca o clasă conducătoare şi popor format din Creştinii de rând părea lucrul cel mai firesc, dar acest lucru nu corespundea cu Învăţătura lui Isus Cristos. Ideea că deasupra preoţilor trebuia să existe un fel de Mare Preot, altul decât Isus Cristos, a fost dăunătoare şi a reprezentat o prelungire a învăţăturii iudaice, tocmai acolo unde Isus Cristos a schimbat profund această învăţătură. El a venit în locul Marelui Preot, nu pentru a aduce jertfe de animale, ci pentru a se aduce pe Sine însuşi ca jertfă pentru păcatele omenirii. Această deviere de la adevăr către minciună s-a petrecut într-o lungă perioadă de timp. Cel mai probabil la începuturile organizării primelor comunităţi creştine şi mai ales în timpul vieţii apostolilor, cei care răspundeau de activitatea respectivelor comunităţi, îmbinau autoritatea conferită de poziţia pe care o deţineau cu un autentic spirit creştin de servire. Nu am nici o îndoială că apostolul Iacov, care era liderul comunităţii creştine din Ierusalim, era o persoană de o înaltă spiritualitate şi că nici măcar pentru un moment nu a făcut nici cel mai mic gest, care să impieteze libertatea de conştiinţă a celor din comunitatea respectivă.

„De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre neamuri cari se întorc la Dumnezeu; ci să li se scrie doar să se ferească de pângăririle idolilor, de curvie, de dobitoace sugrumate şi de sânge.” [(Faptele Apostolilor 15: 19-20); ref. 111 în Biblia Ortodoxă]

“Ni s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă, să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie,...” [(Faptele Apostolilor 15: 28); ref. 112 în Biblia Ortodoxă]

Coerenţa acestei păreri, exprimată de apostolul Iacov şi modul elegant în care este prezentată, nu lasă nici o îndoială în legătură cu cele spuse mai sus. De asemenea, este de notat că părerea expusă de Iacov a fost formulată numai în baza unei consultări oferită de Dumnezeu. Aşa se luau deciziile atunci, adică Duhul Sfânt, împreună cu oamenii cu adevărat spirituali, stabileau ce este de făcut într-o anumită situaţie. Ceea ce am spus despre Iacov se poate spune desigur şi despre nenumăraţi lideri spirituali, care au condus activitatea multor adunări creştine şi în Diaspora. Acumularea de putere personală s-a făcut probabil treptat şi este posibil ca unii lideri ne renăscuţi spiritual să fi îndreptat adunările creştine, pe care le conduceau, în direcţia unui mai mare autoritarism.

Cu certitudine, situaţia s-a schimbat radical în momentul în care Biserica a devenit o instituţie oficială a Imperiului Roman şi un instrument ideologic. Până în acel moment însă lucrurile sunt destul de amestecate şi elementele de spiritualitate se combină, într-un mod greu de separat, cu cele de oportunism uman. În orice caz, adevărata Biserică a lui Dumnezeu a fost şi în acele vremuri tot Biserica celor născuţi din Dumnezeu, dar organizaţiile Creştine, încă ne instituţionalizate, aveau în componenţa lor un raport mai favorabil de partea Creştinilor renăscuţi spiritual. Lucrul acesta se poate constata şi după capacitatea cu care Biserica a rezistat perioadelor de persecuţie, impuse de liderii Imperiului Roman. În cartea Apocalipsa lui Ioan avem descrisă, cu o precizie indiscutabilă, toate etapele de dezvoltare din istoria organizaţiei Bisericii. Cele şapte epistole, deşi adresate unor adunări Creştine aflate în localităţi cunoscute în vremea aceea, reprezintă în acelaşi timp şi şapte trepte de evoluţie a Bisericii, de-a lungul timpului, înainte şi după instituţionalizarea ei.

Read 125 times Last modified on Wednesday, 12 May 2021 19:29
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

5342895
Today
This Month
All days
2329
143544
5342895

Server Time: 2021-06-21 06:46:51

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page