This website uses cookies. They help us to know a little bit about you and how you use our website, which improves the browsing experience.

Cuprins

Thursday, 31 December 2020 01:20

Despre Botezul Cu Duhul Sfânt

Written by 
Rate this item
(0 votes)

În ceea ce priveşte botezul cu Duhul Sfânt, mai multe aspecte trebuiesc scoase în evidenţă. În primul rând, există un grad foarte diferit în care acest botez este subliniat şi prezentat credincioşilor de la o Biserică instituţională la alta. Singura persoană în măsură să săvârşească acest botez este Isus Cristos personal. Botezul cu care botează Isus personal este cel cu Duhul Sfânt şi cu foc, nu cel cu apă. (Matei 3; 11) Botezul cu apă este practicat de oameni, în numele lui Dumnezeu. A dat El Bisericii puterea de a efectua acest botez în locul Lui şi fără ştirea Sa? Duhul lui Cristos este însuşi Isus şi numai El hotărăşte în cine doreşte să locuiască. Niciun om pe faţa pământului nu îl poate înlocui pe Isus Cristos, în a stabili pentru El şi în locul Lui, în cine să locuiască El. Acest lucru depinde exclusiv de relaţia personală pe care Isus Cristos o are cu fiecare credincios în parte, de la întemeierea lumii. Pretenţia Bisericilor instituţionale de a îl înlocui pe Isus Cristos în toate lucrurile este o mare aroganţă. Este ca şi cum El nu ar mai exista decât ca personaj istoric, nu ar fi viu în momentul de faţă. Bisericile instituţionale se prezintă ca şi moştenitoarele de drept ale învăţăturii lui, şi ele acţionează ca şi cum ar ţine locul lui Isus Cristos în momentul de faţă, pe pământ. Bisericile instituţionale, creează impresia că sunt ca şi Fiul lui Dumnezeu, în momentul de faţă, adică sunt înlocuitoarele lui Cristos pe pământ. Nimeni nu declară lucrul acesta în mod deschis, dar mulţi reprezentanţi ai Bisericilor instituţionale lasă să transpară această pretenţie într-un mod bine deghizat. Aceasta este “taina fărădelegii” şi acesta este Anticristul. Înlocuirea lui Isus Cristos cu o instituţie bisericească, în viaţa credinciosului, este cauza care determină apostazia instituţiilor şi declinul spiritual al indiviziilor.

După părerea mea, bazată pe textele Bibliei, nici una dintre variantele prezentate de doctrinele Bisericilor instituţionale nu face deplină lumină în ceea ce priveşte botezul cu Duhul Sfânt, care poate fi săvârşit numai de Dumnezeu, în mod direct. Unele doctrine Neoprotestante afirmă că botezul cu Duhul Sfânt este manifestat atunci şi numai atunci când respectivul credincios vorbeşte în limbi, de cele mai multe ori neînţelese. Numai că, prin referirea pe care o fac la ziua Cincizecimii, aceste doctrine nu sunt consecvente. Ele consideră numai vorbitul în limbi ca semn al botezului cu Duhul Sfânt nu şi desfăşurarea limbilor de foc. Dacă însă ar fi să fim consecvenţi ar trebui considerate ambele semne, pentru că ele s-au întâmplat împreună la Cincizecime, unul dintre semne întărindu-l pe celălalt. Este nevoie de aceasta, în cazul când pretindem că cea ce s-a întâmplat la Cincizecime este repetabil în ceea ce este botezul cu Duh Sfânt.

După cum ne informează apostolul Pavel „... limbile sunt un semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi...” (1 Corinteni 14: 22) Prezenţa Duhului Sfânt afectează, de regulă, pe cei credincioşi, care aşteaptă în mod conştient această prezenţă, şi nu pe cei necredincioşi, deci pentru cei dintâi vorbitul în limbi nu poate fi considerat un semn al primirii botezului cu Duhul Sfânt. Prin urmare, pentru necredincioşi poate fi un semn că ceva neobişnuit se petrece în locul în care se roagă credincioşii şi în felul acesta ei sunt puşi în situaţia de a-şi pune întrebări, aşa cum s-a întâmplat şi în ziua Cincizecimii.

„Toţi erau uimiţi, nu ştiau ce să creadă şi ziceau unii către alţii: <<Ce vrea să zică aceasta>>?” [(Faptele Apostolilor 2: 12); ref. 210 în Biblia Ortodoxă]

În realitate, evenimentul din ziua Cincizecimii şi cel petrecut cu sutaşul Corneliu nu sunt, în mod necesar, repetabile exact în aceeaşi formă. Aceasta nu înseamnă că pogărârea Duhului Sfânt asupra indivizilor nu este repetabilă, ea se repetă tot timpul, s-a repetat în trecut şi se va întâmpla şi în viitor. Nu trebuie să ne aşteptăm să se repete exact în aceeaşi formă, adică cu manifestarea limbilor de foc sau a vorbitului în limbi, ca şi elemente obligatorii. 

 Aceasta nu înseamnă ,desigur, că în zilele noastre nu se manifestă sau nu trebuie să se manifeste darurile Duhului Sfânt. Dimpotrivă, manifestarea acestor daruri, împreună cu roadele Duhului Sfânt, este o dovadă sigură a prezenţei lui Dumnezeu într-o anumită persoană. Mai mult decât atât, fără aceste manifestări spirituale, Biserica celor înscrişi în Ceruri nu îşi poate îndeplini misiunea. Există un moment de la care unul dintre aceste daruri începe să se manifeste, dar aceasta nu înseamnă o repetare a zilei Cincizecimii, în cazul respectiv, ci o treaptă de evoluţie spirituală.

Darul vorbitului în limbi nu însoţeşte întotdeauna celelalte daruri spirituale şi este greşit să îl considerăm ca fiind singurul semn, sau semnul obligatoriu al prezenţei Duhului Sfânt în fiinţa umană. Momentul în care darurile încep să se manifeste, poate fi numit umplerea sau botezul cu Duhul Sfânt. Ori de câte ori un dar spiritual supranatural, dintre cele enumerate de apostolul Pavel, se manifestă în spiritualitatea unui credincios, putem vorbi de botezul cu Duhul Sfânt, indiferent care dar se manifestă. Biblia nu vorbeşte în nici un loc de un semn al botezului cu Duhul Sfânt, adică un semn care este altceva decât darul Duhului Sfânt de a vorbi în limbi înţelese sau neînţelese. Nu există un semn şi un dar al vorbitului în limbi, diferit unul de celălalt, deoarece vorbitul în limbi este totdeauna un dar care vine de la Dumnezeu. Semnul vorbitului în limbi este darul vorbitului în limbi, aşa cum semnul prorociei este darul prorociei. Semnul este un dar, dacă este primit de la Duhul Sfânt şi nu există nici măcar un singur loc în Biblie unde să se facă vreo deosebire între cele două, adică între semnul vorbitului în limbi şi darul respectiv. Darurile Duhului Sfânt, însoţite de roadele Lui, sunt un semn, atunci când apar la un credincios.

Doctrina cu privire la vorbitul în limbi, ca semn obligatoriu al botezului cu Duhul Sfânt, prezintă numeroase neconcordanţe. O contradicţie este şi aceea că atunci când sunt botezaţi cu Duhul Sfânt, Creştinii aparţinând anumitor culte vorbesc în limbi neînţelese şi de foarte rare ori în limbi înţelese. La Cincizecime, atunci când s-a pogorât Duhul Sfânt, cei prezenţi au vorbit doar în limbi înţelese, deci fenomenul a fost deosebit de convingător şi clar manifestat pentru cei care au fost martorii lui. A avut utilitatea şi puterea unui adevărat miracol. Este ca şi cum, dacă mă aflu într-o ţară îndepărtată, în care nimeni nu vorbeşte limba mea, cineva ar începe să îmi transmită mesaje în limba ţării de unde vin, fără să cunoască această limbă.

„Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toţi se mirau, se minunau şi ziceau unii către alţii: <<Toţi aceştia cari vorbesc, nu sunt Galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut>>?” [(Faptele Apostolilor 2: 6-8); ref. 211 în Biblia Ortodoxă]

Vorbitul în limbi înţelese, pe care cel care le vorbeşte nu le-a învăţat, este o binecuvântare pentru toată lumea, dar din păcate, limbile ne înţelese sunt cele mai răspândite. Apostolul Pavel nu era un mare adept al folosirii, în adunările creştine, a limbilor ne înţelese şi a sfătuit în legătură cu limitarea folosirii lor, în afara situaţiei când există şi cineva să le tălmăcească.

În Faptele Apostolilor, la capitolul 10, se relatează cazul sutaşului Corneliu care, în urma propovăduiri lui Petru, a vorbit în limbi împreună cu toţi cei care se aflau în locul acela. Nu ni se spune că ar fi fost vorba de limbi ne înţelese. Aceasta a fost ca un fel de repetare a zilei Cincizecimii, de data aceasta pentru alte neamuri decât Evreii, deci un eveniment la fel de excepţional ca şi cel petrecut la Ierusalim. Din acest motiv este total greşit ca cineva să se aştepte, ca acest eveniment să se repete, ori de câte ori o anumită persoană este botezată cu Duhul Sfânt, exact în aceeaşi formă. Pogorârea Duhului Sfânt este consemnată în Biblie de două ori, ca eveniment care s-a produs, în mod separat, o dată pentru Evrei, în ziua Cincizecimii la Ierusalim şi o dată pentru alte neamuri, cu ocazia convertirii sutaşului Corneliu. În cel de al doilea caz enumerat, evenimentul care s-a produs a fost o dovadă că Pogorârea Duhului Sfânt este valabilă şi pentru neamuri.

De atunci, botezul cu Duhul Sfânt este un eveniment care se produce în viaţa credinciosului, atunci când Dumnezeu revarsă asupra acestuia darurile Duhul Sfânt. Poate fi vorba despre oricare din darurile enumerate de apostolul Pavel, inclusiv de darul vorbitului în limbi. Prin urmare, cel care este botezat cu Duhul Sfânt nu are nevoie, în mod obligatoriu, să vorbească în alte limbi, dar poate foarte bine să le vorbească, dacă Dumnezeu i-a dat acest dar. Nu este posibil ca darul vorbitului în limbi să se manifeste în toate cazurile, de umplere cu Duhul Sfânt, deoarece acesta este doar unul dintre mai multe daruri şi acestea sunt repartizate între credincioşi şi nu se manifestă toate la toţi credincioşii, în acelaşi timp. Este adevărat că apostolul Pavel avea mai multe daruri, dar tot el este acela care ne comunică că nu toţi credincioşii vorbesc în alte limbi. (1 Corinteni 12: 29-30)

Dacă un Creştin are darul cunoştinţei sau al învăţării, dar nu vorbeşte în alte limbi, oare nu a primit botezul cu Duhul Sfânt? Oricare dar spiritual, în lipsa vorbitului în limbi, este un semn al umplerii sau botezului cu Duhul Sfânt, adică al momentului când Dumnezeu consideră pe credinciosul respectiv suficient de matur, să poată utiliza aceste daruri pentru folosul celorlalţi credincioşi. (1 Corinteni 12: 7) Darurile rămân atributele Duhului Sfânt, prezent în individul uman şi nu devin, ca să mă exprim astfel, proprietatea celui în cauză, care poate dispune de ele după bunul său plac. Darurile Duhului Sfânt sunt darurile Sale şi El lucrează prin intermediul acestor daruri din interiorul fiinţelor umane. Când Duhul Sfânt nu mai locuieşte într-un om, atunci nici darurile Lui nu mai locuiesc în acea fiinţă umană.

Apostolul Pavel remarcă faptul că sunt mai multe daruri spirituale şi printre acestea este şi vorbitul în limbi, ca un dar distinct. (1 Corinteni 12: 10) Este unul dintre daruri şi nu are un statut de numitor comun, adică nu este obligatoriu să apară în toate cazurile de botez cu Duhul Sfânt, întrucât nu este descris ca un însoţitor constant al celorlalte daruri spirituale. Dacă este unul dintre daruri, nu este darul care dovedeşte botezul cu Duhul Sfânt în toate cazurile, pentru că nu toţi care au primit acest botez au unul şi acelaşi dar. Darurile sunt diferite pentru persoane diferite. Nu trebuie confundată prezenţa Duhului Sfânt în fiinţa umană cu momentul în care încep să se manifeste darurile. Umplerea cu Duhul Sfânt este un moment al procesului naşterii din nou şi nu poate fi înţeles decât în legătură cu acesta. Nu este sfârşitul procesului şi nici începutul lui şi nu este un scop în sine, ci mai degrabă un mijloc care foloseşte la realizarea procesului naşterii din nou, atât pentru sine cât şi pentru ceilalţi. Mai întâi, Duhul Sfânt pregăteşte terenul pentru posibilitatea exercitării darurilor sale.

Acest dar al vorbitului în limbi este enumerat printre celelalte şi Apostolul Pavel nu îi acordă un statut aparte, în afară de faptul că este un semn pentru necredincioşi. Pavel precizează cele afirmate mai sus în epistola către Corinteni.

„Voi sunteţi trupul lui Cristos şi fiecare în parte mădularele lui. Şi Dumnezeu a rânduit în Biserică, întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învăţători; apoi, pe cei ce au darul tămăduirilor; ajutorărilor, cârmuirilor şi vorbirii în felurite limbi. Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt proroci? Toţi sunt învăţători? Toţi sunt făcători de minuni? Toţi au darul tămăduirilor? Toţi vorbesc în alte limbi? Toţi tălmăcesc?” [(1Corinteni 12: 27-30); ref. 212 în Biblia Ortodoxă]

Dacă este totuşi să dăm un răspuns la întrebarea retorică a apostolului, acesta este în mod evident negativ. Cu toate că toţi cei enumeraţi mai sus de apostolul Pavel au fost botezaţi, în mod indiscutabil, cu Duhul Sfânt, altfel nu ar avea cum să aibă darurile respective, nu toţi vorbesc în limbi. Dacă nu toţi vorbesc în alte limbi acesta nu poate fi un semn obligatoriu al botezului cu Duhul Sfânt.

Deasemenea, pentru înţelegerea corectă a lucrurilor trebuie realizat că în procesul renaşterii spirituale, momentul în care credinciosul primeşte unul sau altul din darurile spirituale, nu este decât o etapă a unui parcurs de schimbare profundă a fiinţei umane. Darurile sunt date pentru a facilita apariţia roadelor Duhului Sfânt şi, deasemenea trebuie precizat că darurile fără roade nu au şanse de permanentizare. Ceea ce contează, este ca fiinţa umană să devină o făptură nouă. Darurile nu sunt decât un mijloc şi nu un scop în sine, iar scopul este transformarea spirituală a persoanei. Prin urmare, cultele care susţin că dovada obligatorie a botezului cu Duhul Sfânt este vorbitul în limbi, ar face bine să reanalizeze textele Bibliei, sus menţionate. Care este deci dovada Botezului cu Duhul Sfânt? Prezenţa oricăror daruri, din cele enumerate de apostolul Pavel, este dovada prezenţei Duhului Sfânt, dar numai în strânsă legătură cu roadele Lui. Prorocia este considerată un semn pentru credincioşi, însă darul tămăduirilor sau al săvârşirii de minuni nu poate fi considerat cu nimic mai puţin important. Trebuie spus că insistenţa asupra darului vorbitului în limbi are menirea, de a induce în eroare pe credincioşii din alte confesiuni creştine. De exemplu, dacă un Creştin Ortodox, sau Romano-catolic are un dar deosebit al întrajutorărilor, ceea ce se întâmplă, în practică, destul de des, dacă respectiva persoană nu vorbeşte în limbi ne înţelese, înseamnă acest lucru că acesta sau aceasta nu are umplerea cu Duhul Sfânt? După doctrina Penticostală, exact acest lucru înseamnă. De ce se merge pe acest principiu? Pentru a îi determina pe credincioşii, aparţinînd de cele două confesiuni creştine sus amintite, să creadă că numai dacă devin membrii ai cultului Penticostal, pot primi botezul cu Duhul Sfânt. Este fals şi periculos. Orice credincios născut din Dumnezeu, indiferent de confesiunea creştină de care aparţine, manifestă darurile şi roadele Duhului Sfânt. Să luăm un alt exemplu. Dacă un membru al Bisericii instituţionale Penticostale vorbeşte în limbi ne înţelese, dar nu manifestă roadele Duhului Sfânt, înseamnă aceasta, în mod necesar, că acesta sau aceasta a primit umplerea cu Duhul Sfânt? Să nu scăpăm din vedere faptul că darul vorbitului în limbi ne înţelese nu se poate controla, dacă nu este însoţit de tălmăcirea acestor limbi şi că de fapt, în aceste condiţii, acest dar nu foloseşte cu nimic celorlalţi. Cu toate acestea, apostolul Pavel ne informează că darurile Duhului Sfânt sunt date spre folosul altora. Consider că este vizibilă în epistola 1 Corinteni o reacţie a lui Pavel la excesul folosirii glosolaliei, adică vorbitului în limbi neînţelese, prin aceea că acesta încearcă să limiteze acest fenomen pe cât posibil şi chiar să îl interzică, în cazul că nu este nimeni care să traducă aceste limbi. Acelaşi exces se remarcă şi în zilele noastre în cadrul instituţiei bisericeşti Penticostale şi el este datorat lipsei de control în verificarea veridicităţii lui. Acest fenomen a devenit un mijloc uşor de a atrage pe membrii altor confesiuni creştine, cărora Biserica instituţională Penticostală le oferă cu generozitate puterea lui Dumnezeu. Darurile spirituale trebuiesc cultivate de toţi credincioşii, indiferent de confesiunea creştină de care aparţin, şi orice funcţionar bisericesc, preot sau pastor, care interzic desfăşurarea liberă a puterii lui Dumnezeu în instituţiile bisericeşti pe care le conduc sau ordonează, îşi asumă o mare răspundere, de care ar trebui să fie conştienţi. Aceştia, dimpotrivă ar trebui să stimuleze manifestarea darurilor şi roadelor Duhului Sfânt prin faptul de a explica credincioşilor importanţa deosebită a acestora. Aceasta este singura cale posibilă, pentru o regenerare spirituală, atât de necesară în cadrul instituţiilor bisericeşti, care, de multe ori par moarte din punct de vedere spiritual, pentru că le lipseşte tocmai manifestarea puterii lui Dumnezeu.

“Nu stingeţi Duhul. Nu dispreţuiţi prorociile. Ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun.” [(1 Tesaloniceni 5: 19-21); ref. 213 în Biblia Ortodoxă]

Cu toate acestea cea mai bună cale de creştere spirituală nu sunt darurile, ci este dragostea spirituală. Aceasta este desigur şi cea mai bună dovadă a botezului săvârşit de Isus Cristos, deoarece ea este turnată în inimile oamenilor prin Duhul Sfânt. Fără dragoste nu suntem nimic din punct de vedere spiritual, chiar dacă am avea darul prorociei şi am cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa şi de acea dragostea spirituală este esenţa Creştinismului. (1 Corinteni 13: 2)

De ce ţin unele Biserici instituţionale atât de mult la vorbitul în limbi neînţelese ca semn al botezului cu Duhul Sfânt? Este o doctrină care favorizează anumite Biserici instituţionale. Darul vorbitului în limbi ne înţelese, mai ales atunci când nu este însoţit de traducerea acestor limbi, pe înţelesul celor prezenţi, poate fi uşor contrafăcut şi imitat şi aceasta poate oferi multora un confort spiritual. Este o modalitate, de a îi atrage pe credincioşii care caută minuni şi care doresc în mod justificat să simtă puterea lui Dumnezeu. Prozelitismul joacă, din nou, un rol important. Puterea lui Dumnezeu este o mare atracţie pentru credincioşi şi din acest motiv aceştia se îndreaptă în locurile unde ea se manifestă, în mod autentic sau chiar falsificat. Este normal ca orice Creştin să caute puterea lui Dumnezeu, dar acesta sau aceasta o poate şi ar trebui să o găsească în sine. Este vorbitul în limbi ne înţelese o dovadă autentică, a puterii lui Dumnezeu, prezente în om, atâta vreme cât nu se vede o schimbare profundă a caracterului celui în cauză şi nu există manifestările dragostei spirituale? Personal, mă îndoiesc de acest lucru. Celelalte daruri sunt de multe ori neglijate. Darul înfăptuirii minunilor, sau al vindecărilor dovedite nu apare la fel de frecvent, darul cunoştinţei se rezumă la o exegeza simplistă a Bibliei şi darul prorociei este suspectat, din cauza numeroşilor prorocilor falşi. Cei care cred cel mai puţin în acest dar spiritual, al prorociei, sunt, de multe ori, aceia care pretind că îl promovează. Promovarea lui reală ar fi un extraordinar suport pentru mântuirea oamenilor.

Aş vrea să subliniez, încă o dată, că darurile Duhului Sfânt sunt o emblemă constantă şi o prezenţă vie şi permanentă pentru toţi aceia care fac parte din adevărata Biserică a lui Dumnezeu. Ele nu sunt, în nici un fel, monopolul vreunei instituţii bisericeşti, cu toate că Biserica instituţională Penticostală încearcă să demonstreze contrariul. Există desigur şi teza că Biserica instituţională Penticostală, fiind mai spiritualizată, adică în ea se propovăduieşte, în mod special, botezul cu Duh Sfânt, acesta fiind şi considerentul principal pentru care această instituţie bisericească a fost înfiinţată, toţi aceia care sunt în planul de mântuire al lui Dumnezeu, sunt scoşi de El din celelalte confesiuni creştine şi pregătiţi, în cadrul acestei instituţii bisericeşti, pentru naşterea din nou. Personal resping această teză din mai multe motive. În primul rând, Biserica instituţională Penticostală, în realitate, nu propovăduieşte şi nu explică îndeajuns naşterea din nou, care este o noţiunea mult mai cuprinzătoare decât botezul sau umplerea cu Duh Sfânt. În al doilea rând, se poate constata, fără îndoială, că în toate confesiunile creştine s-au regăsit şi se regăsesc persoane cu o înaltă spiritualitate, fie credincioşi născuţi din nou, fără nici o însărcinare instituţională, fie preoţi sau duhovnici de mare valoare spirituală, fie călugări cu o viaţă şi o trăire morală înaltă, dedicaţi credinţei creştine. A acorda monopolul spiritualităţii unei singure denominaţiuni este un lucru fals şi periculos cu atât mai mult cu cât se poate de asemenea observa că în toate confesiunile creştine, absolut în toate, sunt şi persoane care nu sunt regenerate spiritual.                  

 Darurile şi roadele Duhului Sfânt sunt o ofertă din partea lui Dumnezeu pentru Creştini, fără nici nu consideraţie specială asupra Bisericii instituţionale, pe care aceştia o frecventează. Ortodocşii, născuţi din nou, Romano-catolicii, renăscuţi spiritual, Greco-catolicii, Evangheliştii, Reformaţii, Anglicanii, ceilalţi Protestanţi şi toţi Neoprotestanţii etc. regeneraţi spiritual ar trebui să manifeste darurile şi roadele Duhului Sfânt. Dacă nu se întâmplă acest lucru, este pentru că sunt opriţi de către funcţionarii bisericeşti, să manifeste puterea lui Dumnezeu, care se află în ei.

El doreşte să dea tuturor, cu plăcere, aceste comori spirituale. (Luca 11: 11-13) Problema darurilor spirituale a devenit un motiv de separare între Bisericile instituţionale, adică un argument de diviziune între o confesiune creştină şi cealaltă. Biserica celor înscrişi în Ceruri este Biserica Duhului Sfânt şi nu ar fi deloc greşit să o numim pur şi simplu în felul acesta. El este liantul, lucrătorul principal şi Cel care face ca această Biserică să fie o unitate. În realitate, teoretic, puterea lui Dumnezeu este recunoscută de toţi Creştinii, dar în practică este privită cu suspiciune în multe Biserici instituţionale, în mod paradoxal chiar şi în cea Penticostală. Minunile sunt atât de rare şi de neobişnuite, pentru unii membri ai instituţiilor bisericeşti, încât este ceva cu totul extraordinar atunci când ele se produc.

Creştinii sunt gata să parcurgă lungi pelerinaje, sau să stea la cozi interminabile, pentru a vedea sau atinge vreo relicvă, cu toate că ceea ce trebuie să facă, este doar să ceară de la Dumnezeu darurile spirituale. Numai că aceste daruri sunt date pentru folosul altuia, deci ele nu pot fi înţelese în mod egoist. (Iacov 4: 1-3) Puterea lui Dumnezeu este legată de unii credincioşi, de prezenţa unor obiecte de cult, icoane, moaşte sau relicve şi aceasta nu este pusă, în mod corect, pe seama exprimărilor concrete ale relaţiei personale dintre om şi Dumnezeu. Se consideră că puterea lui Dumnezeu se manifestă în mod condiţionat, numai atunci când de faţă este o icoană, care reprezintă chipul lui Dumnezeu sau rămăşiţele pământeşti ale unei persoane credincioase, care a decedat, recunoscută ca atare de o instituţie bisericească sau alta. Lucrul acesta confirmă foarte bine ceea ce apostolul Pavel spunea în legătură cu faptul că în vremurile din urmă, va exista o formă de evlavie, dar oamenii vor tăgădui puterea lui Dumnezeu. În practică, a condiţiona puterea lui Dumnezeu de diverse obiecte de cult, înseamnă, de fapt, o stratagemă a Bisericilor instituţionale, care deţin aceste obiecte de cult şi care presupun, desigur, în mod fals, că au luat în proprietate puterea lui Dumnezeu.

Read 246 times Last modified on Wednesday, 12 May 2021 19:13
Gabriel Baicu

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.

Website: www.zootemplate.com
Login to post comments

Vinaora Visitors Counter

6454638
Today
This Month
All days
4553
49092
6454638

Server Time: 2021-12-06 05:52:20

Credinta Crestina

Dumnezeu este dragoste, Nasterea din Dumnezeu, Instituția Bisericii, O singura Biserica, Biserica realitate spirituala, Trupul lui Hristos, Crestinism spiritual, Relativitatea doctrinelor confesiunilor creștine, Botezul în apa, Locul si rolul femeilor in Crestinism, Relația și experiența personala cu Isus (Iisus), Hristos Fiul și fii și fiicele Tatălui, Predestinarea, O nouă reformă a Crestinismului, Inspirația Bibliei,Interpretarea Bibliei, Semnul fiarei 666, Unicitatea Bisericii lui Dumnezeu, Despre adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Despre cunoaşterea lui Dumnezeu, Despre moralitatea creştină, Locul şi rolul femeilor în Creştinism, Problema autorităţii în instituţiile bisericeşti, Teologia unităţii şi teologia ierarhiei, Apocalipsa: religia instituţională şi taina fărădelegii, The present with of the Church, Early Christianity, The New Reformation, Born from God, Faith without works is dead

Copyright © 2014 ZooTemplate. All Rights Reserved

Top of Page