Acest articol se bazează pe un dialog pe care l-am avut cu un pastor al Bisericii instituționale Baptiste, literalist și tradiționalist și care respinge în fapt prezența în om și activitatea Duhului Sfânt, în zilele noastre și nu le consideră ca fiind determinante în viața celor credincioși și a celor credincioase. 

Este greșită impresia conform căreia adevărata Biserică a lui Dumnezeu, Biserica Spirituală Unică ar fi o entitate ineficientă, incapabilă să se mobilizeze în orice fel de acțiune practică. Biserica Spirituală Unică este, în primul rând, o unitate spirituală, adică uniunea ei este legătura duhovnicească care se realizează în și prin Duhul Sfânt. (Efeseni 4; 3) Vi se pare cumva că adunările creștine, în multitudinea lor, păstrează unirea Duhului Sfânt? Mie nu mi se pare. Existența Bisericii Spirituale Unice nu exclude activitatea adunărilor locale, dar acestea nu au nici o legitimitate pentru a fi instituții, ci așa cum a spus Isus (Iisus), aceste adunări locale sunt orice fel de adunări în care două sau trei persoane se adună în numele Lui. (Matei 18; 20)

În ce fel trebuie înțeles că Hristos este Capul Bisericii? Este El Capul unei instituții religioase numită Biserică ? Capul căreia dintre numeroasele instituții bisericești este Isus (Iisus)? Este Isus (Iisus) Capul Bisericii instituționale Ortodoxe, al Bisericii instituționale Romano-catolice, Greco-catolice, Protestante, Reformate, al Bisericilor instituționale Neo-protestante? Cum se face că dacă Isus (Iisus) este Capul tuturor organizațiilor religioase numite Biserici, acestea se contrazic între ele prin doctrinele și dogmele lor?

Din nefericire, adunările creștine pot determina, prin modul în care ele profesează Creștinismul, un gen de deformare imagistică a relațiilor dintre Dumnezeu și om. Când spun imagistică mă referă la descrierea a cea reprezintă această complexă relație, dintre Dumnezeu și om și mai ales la practicarea unor forme de manifestare cultice. De ce? Deoarece adunările creștine funcționează pe principiul adorației care merge de la om la Dumnezeu și nu iau în considerare adorația care vine de la El la om. 

Există două variante de interpretare a textelor din Ioan cap. 3, versetele 3-6.

"1 Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.

Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi induce, fără voia mea, concepții greșite celor ce citesc?

Biserica Spirituală  Unică exista de la început, nu am înființat-o eu, doar am descoperit-o și am identificat-o. Paradoxal, dar probabil că și dvs. faceți, chiar fără să știți, parte din ea, deoarece de ea aparțin toți credincioși adevărați, născuți din nou, adică născuți din Dumnezeu, indiferent de ce confesiune creștină aparțin. Ei sunt cunoscuți de Dumnezeu, încă înainte de întemeierea lumii, conform Efeseni, cap.1, și sunt uniți, cu toți ceilalți credincioși născuți din nou, prin Duhul Sfânt și nu prin intermediul instituțional, adică prin Biserici instituționale,  culte, denominațiuni sau confesiuni, noțiuni care toate, de fapt, denumesc același lucru.

Sunt persoane care m-ar putea întreba de ce mă preocupă botezul în apă sau problema icoanelor. Dintr-un motiv foarte clar și anume din dorința de a prezenta Creștinismul ca fiind o cale deschisă și nicidecum închisă, în limitele contrafăcute ale doctrinelor creștine. Nu are importanță opiniile noastre relative și limitate, cu privire la Dumnezeu, ci sunt cu mult mai importante opiniile Lui, în ceea ce ne privește pe noi. Mântuirea trebuie privită și din perspectiva lui Dumnezeu, nu doar din perspectiva omului.

Toată credința creștină se bazează pe ideea de sacrificiu de sine. Toată învățătura lui Isus (Iisus) presupune renunțarea la sine sau lepădarea de sine. În absolut toate învățăturile Sale, Isus (Iisus) pleacă de la premisa necesității de a renunța la propriul nostru egoism, la a ne nega pe noi înșine, în natura noastră umană. Isus (Iisus) ne-a învățat să murim înainte de a trăi, adică să ne ridicăm deasupra noastră, în noi, prin a contesta egoul nostru. După învățătura Bibliei, nu există drepturi legitime umane în fața lui Dumnezeu.

Mulți Creștini se înarmează cu doctrinele lor și pornesc să cucerească lumea. Ei sunt siguri că fac un lucru bun dacă reușesc să îi convingă pe alți oameni să creadă la fel ca și ei, căci ei nu au nici o îndoială că ei cunosc cel mai bine toate aspectele legate de Persoana lui Dumnezeu.