Care este cea mai mare poruncă? Toți Creștinii răspund cu ușurință la această întrebare. Este porunca iubirii, adică să îl iubim pe Dumnezeu, cu toată ființa noastră și pe aproapele nostru la fel ca pe noi înșine. Poruncă iubirii față de Dumnezeu rămâne neschimbată, între cele două Testamente, dar porunca iubirii de aproapele suferă o modificare esențială, care stă la baza întregii morale creștine. Cea mai mare poruncă cuprinsă în N.T., alături de dragostea pentru Dumnezeu, este una care nu este cuprinsă în V.T. Este vorba despre porunca nouă dată de Domnul Isus (Iisus), aceea de a ne iubi unii pe alții așa cum ne-a iubit El. Câte porunci conține N.T.? Două porunci, care sintetizează V.T. plus încă o poruncă nouă. Care sunt cele două? Prima este porunca de mai jos:

Unii Creștini au fost învățați să fugă de filozofie tocmai pentru că filozofia le poate deschide mințile și instituțiile bisericești nu au nevoie de oameni care să pună întrebări la care ele să nu poată să răspundă. Cultura, știința și educația sunt privite ca și factori de risc, ele nu creează supuși perfecți, ci potențiali tulburători ai unei liniști impuse prin mijloace de manipulare mentală.

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe.

Cum trebuie să fie concepută Împărăția lui Dumnezeu? Este tot universul, eventual multiversul, un vast imperiu ”teritorial,” la conducerea căruia se află un Împărat pe care noi îl numim Dumnezeu? Este mai degrabă Împărăția lui Dumnezeu o Împărăție spirituală, transcendentală și nu una materială, dar care are și o latură spirituală? Dacă Împărăția lui Dumnezeu este un teritoriu vast și unificat, sub conducerea lui Dumnezeu înseamnă că noi, ca și supuși ai acestui Imperiu avem obligația să ne supunem nu doar legilor statelor în care trăim, ci și autorității mult mai înalte, care este Împăratul universului.

Mulți credincioși creștini se consideră pe ei înșiși sfinți și fără păcate. Ei nu consumă băuturi alcoolice, nu fumează și nu comit adulter, au deci toate ingredientele pentru a se putea considera sfinți. Oare chiar așa stau lucrurile? Mulți Creștini, doar prin faptul că s-au botezat la maturitate se consideră superiori celor care au fost botezați când erau copii, căci au citit ei că în N.T. scrie că cei care cred și se vor boteza vor fi mântuiți. (Marcu 16, 16)

Este foarte ciudat faptul că noi îl adorăm pe Isus (Iisus) pentru că este Fiul lui Dumnezeu dar nu ne adorăm între noi, cu toate că, prin nașterea din nou și noi devenim fii și fiicele lui Dumnezeu, adică copiii Lui.

Trebuie să spunem lucrurile până la capăt. Isus (Iisus) nu doar că a murit pe cruce pentru noi și în locul nostru, dar El și trăiește pentru noi și în locul nostru, după învierea Sa. Iată textele biblice care ne spun acest lucru.

Eu nu am afirmat niciodată că botezul în apă nu este necesar. Eu afirm că botezul în apă, fie că este săvârșit asupra copiilor, fie că este săvârșit asupra maturilor are aceeași valoare simbolică. Este adevărat că atunci când un copil este botezat în apă, nimeni nu îi cere acordul și nimeni nu îl întreabă, în legătură cu acest fapt, deoarece, copilul în cauză nu poate răspunde. Tot astfel se întâmplă și cu un copil, care este binecuvântat, în numele lui Dumnezeu.

Biblia nu a fost inspirată cuvânt cu cuvânt, de către Dumnezeu. Principiul inspirației verbale poate fi respins cu ușurință datorită numeroaselor neconcordanțe, pe care Biblia le conține. În același timp, Biblia conține mesajul lui Dumnezeu, transpus în formă umană. Biblia nu a fost inspirată sau insuflată de Dumnezeu, în mod direct, ci prin intermediul experiențelor individuale ale celor care au scris-o.

Dumneavoastră, în articolul dvs. de fond, susțineți următoarele: ”Dacă Biserica Domnului și-a pierdut punctul de plecare în învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, de ce nu am putut vedea intervenția Duhului Sfânt în istoria Bisericii lui Cristos? De ce a trebuit ca intervenția Duhului Sfânt să fie văzută numai în ultimi 30 de ani? Ce fel de Dumnezeu am ajuns să urmăm? Acuzația că Biserica Domnului să fi trăit în eroare ajunge să fie o acuzație către Capul Bisericii, care nu a fost în stare să-și protejeze turma. Trebuie să mai amintim că Cristos este capul Bisericii, în control absolut al lucrărilor de zi cu zi a adunării sfinților. În Evrei 13:5 ni se spune clar: ”Nicidecum n-am sa te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.” Oare am ajuns să fim părăsiți de Isus în ciuda promisiunilor pe care le-am primit din partea Sa? Nu pot percepe un astfel de Isus, și nu am ajuns să condamn pe Cristosul care a avut grijă de mine și familia mea și, mai mult de atât, și-a dat viața pentru un păcătos ca mine.”