Atunci când ne naștem nu suntem numai carne păcătoasă, avem în noi imaginea lui Dumnezeu, deoarece am fost făcuți după chipul și asemănarea Lui. Nu ne-am pierdut cu totul asemănarea cu Dumnezeu, datorită păcatului originar, așa cum ne informează Bisericile instituționale și mai bine spus așa cum ne dezinformează sau ne induc în eroare acestea. Este o inacceptabilă absurditate. Asemănarea cu Dumnezeu nu se poate pierde cu totul.

Aceasta este o întrebare ne pusă, în mod frecvent. Credem că suntem pe drumul cel bun deoarece aparţinem de o denominaţiune Neo-protestantă şi dacă alţii nu sunt în aceeaşi barcă cu noi, cu atât mai rău pentru ei. Dacă ar fi dorit, ar fi părăsit şi ei, aşa cum am făcut noi, instituţia bisericească, în care s-au născut şi ni s-ar fi alăturat nouă devenind astfel ‚pocăiţi’ şi dobândind şansa vieţii veşnice. Altfel nu se poate. Trebuie să te botezi din nou, la maturitate, ca să poţi să fi salvat. Nimic mai greşit. De ce?

Există o singură Biserica și aceasta este Trupul lui Hristos. Aceasta este Biserica Spirituala Unica, denumire pur convenționala. Biblia vorbește în nenumărate texte ale ei despre aceasta realitate spirituala, care nu este o Biserica instituționala sau alta, ci este o relație spirituala reala, între cei credincioși, prin Duhul Sfânt. Spiritualitatea creștină este profund marcată de acest adevăr fundamental, care este prea puțin scos în evidență. Creștinismul spiritual este diferit în multe privințe de religia instituționalizată.

Una este ceea ce a învățat Isus (Iisus) pe oameni și alta este ceea ce au făcut oamenii din învățătura Lui, inclusiv ceea ce au făcut oamenii din învățăturile apostolului Pavel. Eu fac o deosebire netă între învățătura curată a lui Isus (Iisus), care ne-a învățat că cel mai mare este slujitorul tuturor, că cel mai mic este de fapt cel mai mare, deci o învățătură bazată pe dragoste și slujire și nu pe autoritate impusă și între învățăturile oamenilor, inclusiv modul în care este înțeleasă, în mod obișnuit, învățătura lui Pavel despre autoritate.

Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al ordinii dar al unei alte ordini decât a celei lumești. Există o deosebire esențială între ordine, așa cum o înțeleg oamenii în mod obișnuit și ordine, așa cum o înțelege Dumnezeu. Oamenii înțeleg prin ordine organizare bazată pe anumite principii și reguli. Dumnezeu înțelege prin ordine dragostea de natură divină, cu lepădare și sacrificiu de sine și relațiile care sunt ordonate de această dragoste, în mod automat.

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice. Aceasta nu este decât o contradicție aparentă și denotă doar o exprimare ambiguă.

Toate Bisericile instituționale, inclusiv marile mișcări evanghelice din Vestul Europei, care se manifestă în prezent, au construit și continuă să prezinte o imagine ciudată a lui Dumnezeu. El este considerat a fi o entitate, asemănătoare cu omul, pentru că oamenii au fost creați după chipul și asemănarea Lui și care are toate trăsăturile omului, dar absolutizate.

Oare a bea din Apa vieţii care este IIsus (Iisus) şi a bea din apa care este agiasma mare este acelaşi lucru? Eu afirm că nu este, deoarece Apa vie, care este IIsus (Iisus) se transformă într-un izvor de apă vie pentru ceilalţi prin Duhul Sfânt, care locuieşte în noi, pe când apa, care este agiasma mare, nu poate echiala cu lucrarea complexă a naşterii din nou, a roadelor şi darurilor duhovniceşti. (1 Corinteni 12; 1-11) Apa vie, care este IIsus (Iisus) lucrează prin cuvintele pe care El le-a spus pe pământ şi mai ales prin puterea pe care El o are asupra inimilor noastre. IIsus (Iisus) ne convinge inimile şi astfel ne convinge şi conştiinţele că a iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru sunt cele mai mari porunci.

Eu nu vă spun să nu mergeţi în adunările voastre sau în Bisericile voastre locale, eu vă spun mergeţi dar priviţi-le cu alţi ochi, adică cu ochi duhovniceşti, nu doar lumeşti. Nu vă părăsiţi adunările voastre este un îndemn biblic, dar va veni o vreme când va trebuie să le abandonaţi, pentru a nu vă face părtaşi la păcatele lor.

În condiţiile în care există atât de multe confesiuni creştine întrebarea „Care este adevărata Biserică a lui Dumnezeu?” este complet justificată. Fiecare Biserică pretinde despre sine că este ceea adevărată şi că doctrina ei este ceea corectă şi afirmă că toate celelalte doctrine creştine conţin greşeli. Este de înţeles că experienţa spirituală a Creştinismului se refractă în tradiţiile culturale, ale celor care o primesc şi că aceste tradiţii îşi pun amprenta asupra modului de manifestare a Creştinismului.

Comunitățile creștine nu sunt niște ”separeuri,” niște ”cluburi” selecte în care cei și cele care aparțin de ele, o dată intrați în aceste comunități, să poată considera că reprezintă o elită aleasă, o dată pentru totdeauna. Ceilalți Creștini, alții decât ”frații” și ”surorile” de confesiune creștină sau membrii altor religii nu trebuiesc priviți ca niște adversari, deoarece Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să considerăm pe nimeni dușmanul nostru.

Eu nu mă închin în fața icoanelor și mai ales detest să îmi ating fruntea de ele, dar doresc să fiu obiectiv în analizele mele și nu aș vrea, în nici un caz să fiu părtinitor, favorizând o doctrină a unei confesiuni creștine în defavoarea doctrinei altei confesiuni creștine. Pentru mine, toate confesiunile creștine au valoare egală și doctrinele lor, toate, fără excepție, au și multe puncte slabe. Nu există doctrină creștină mai bună decât altele și aș dori să risipesc această iluzie prin abordarea unor aspecte diferite. 

Directivele date în epistolele către Timotei nu aparţin lui Pavel, căci este de acum de notorietate că nu el a scris aceste epistole. Sunt scrise de altcineva şi prezentate sub pseudonimul Pavel. Există chiar pe Internet foarte multe materiale, care clarifică problemă autorilor epistolelor atribuite lui Pavel. Este de ajuns să fie tastată această expresie: „autorul epistolelor lui Pavel” şi apar mai multe materiale. În limba română se vede încă ghidajul interesat şi lipsit de obiectivitate şi manipularea instituţiilor bisericeşti, care prezintă unilateral această problemă, de aceea recomand a se studia materialele în limba engleză: „authorship of the letters of Paul.”

În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice, cu cei din jurul nostru. Nu putem să fim buni Creștini cu ceilalți, deci să punem în practică învățăturile creștine, decât atunci când în noi este prezentă și se manifestă puterea lui Dumnezeu.

Acest articol este încă o confirmare a ceea ce am susținut despre autoritatea bisericească și anume faptul că aceasta este total nejustificată și de multe ori abuzivă. Această autoritate nelegitimă reprezintă ”taina fărădelegii,” care va duce în final la venirea lui Antihrist.

Nu există nici o diferență de fond între instituția religioasă evreiască și instituția religioasă creștină. Și una și cealaltă se bazează pe reguli, pe care pretind că le-au primit toate de la Dumnezeu. Este adevărat că unele din aceste reguli sunt o adaptare umană a învățăturilor date de Dumnezeu în vechime sau a învățăturilor lui Isus (Iisus) dar pe lângă principiile lui Dumnezeu funcționează, în ambele instituții și multe reguli omenești. Ambele instituții aruncă cu pietre în aceia sau acelea care încalcă aceste reguli. Prima dintre cele două instituții o făcea chiar la propriu, dar a două o face la figurat.

Nimeni nu trebuie să creadă decât ce îi dă Dumnezeu să creadă și aceasta este esența credinței creștine. Dacă este un dar, atât faptul credinței dar și conținutul acesteia, atunci înseamnă că ea nu poate fi impusă de oameni. Dacă conținutul credinței creștine este un dar care vine direct de la Dumnezeu și care se adresează conștiinței celui sau celei credincioase, atunci înseamnă că această credință personală nu poate să vină din afară, ci din înăuntrul unei persoane, deci impunerea ei este un act absurd.

Nu există nici o dovadă în Biblie că primii Creştini dintre neamuri considerau ţinerea unei anumite zile de odihnă ca fiind obligatorie. Primii Creştini, care erau Evrei convertiţi, continuau să respecte sabatul şi alte obiceiuri evreieşti. Pentru Creştinii dintre neamuri lucrurile nu erau atât de clare. Ei au dezbătut mult această problemă şi alte elemente ale tradiţiei iudaice, stare de fapt care se reflectă în scrierile apostolului Pavel.

Am scris eu oare, în articolul precedent, că Dumnezeu este nedrept și că salvează pe oricine dorește, în mod arbitrar, fără criterii, dar și că împietrește inima oricui dorește, și că astfel împiedică aceea persoană să fie salvată? Am afirmat cumva că Dumnezeu poate împietri inima unui om și astfel îl poate ține departe de credință, și că, după acest fapt, tot El îl azvârle apoi în iad, pentru a fi chinuit veșnic?

Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră.