Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.  De obicei, citim o carte având un simț critic față de ceea ce ni se transmite prin intermediul ei. În ceea ce privește însă Biblia am fost manipulați să credem că ea nu trebuie citită cu spirit critic căci ea este „cuvântul lui Dumnezeu”.  Dacă ea are origine divină, atunci cum ne permitem noi să nu credem orbește tot ce ne spune ea? Este de fapt o formă de constrângere voalată a conștiințelor noastre bazată pe cultivarea minciunii care este travestită sub forma credinței oarbe.

Acesta este un principiu conform căruia singura autoritate în ceea ce privește religia creștină este Biblia. Biblia și numai Biblia. Este în același timp un principiu care a dovedit că are puterea de a submina religia creștină din temelii, odată cu avansul științelor moderne. Biblia nu explică corect creația universului și a omenirii și lucrul acesta se poate constata după o serioasă analiză a textelor ei. Pentru că există o confuzie majoră între existența lui Dumnezeu, o Realitate infinită, care nu poate fi cuprinsă în limitele înguste ale unor dogme și doctrine religioase, și textele biblice, multe dintre ele cu caracter mitologic, foarte multe persoane săvârșesc greșeala proverbială de „a arunca copilul o dată cu apa din baie”. O dată cu Biblia este negată și existența lui Dumnezeu, cu toate că cele două dimensiuni nu se confundă între ele.

Ce este o dogmă? Dogma este o învățătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții. Prin dogmă se înțelege de asemenea o teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic și aplicată rigid. Ce este o doctrină? O doctrină reprezintă totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. sau ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. Ambele definiții sunt preluate din Dex.

În lumea Creștină circulă o prejudecată nesănătoasă. Nu poți să fi un om săritor și generos decât dacă ești o persoană religioasă. Dacă nu ești credincios înseamnă că în mod automat ești un om păcătos și decăzut, nu contează cât ești de cumsecade. Acel om care nu are o conduită morală decât atunci când se află sub supravegherea unui supervizor divin și sub recompensa raiului sau amenințarea iadului, acel om nu este cu adevărat o ființă morală, chiar dacă anumite interese egoiste îl determină să adopte câteodată o conduită cu aspect moral. Conduita morală săvârșită de frică, din obligație sau din interes și nu dintr-o convingere personală, bazată pe propria conștiință, este o formă inferioară de comportament uman. Din acest motiv, așa zisa superioritate morală a oamenilor credincioși care se comportă omenește datorită faptului că se simt supravegheați de Dumnezeu, este o gogoriță.

Mulți critică Biserica Ortodoxă pentru interpretarea greșită a autorității bisericești și au dreptate să o facă. Preoții nu pot să fie persoane cu o autoritate spirituală specială, între ceilalți membrii ai comunităților creștine,  deoarece preoția nu este rezervată doar pentru o anumită categorie de persoane, așa cum era în V.T. Toți credincioșii și toate credincioasele sunt preoți, după cum precizează anumite texte din N.T.

A spune că Bisericile instituționale sunt reprezentantele lui Dumnezeu pe pământ este o eroare. Există uriașe diferențe între Dumnezeu și Bisericile instituționale din punct de vedere al naturii lor, al misiunii lor pe pământ și al puterii lor de a îndeplini promisiunile Lui. Dumnezeu este veșnic dar Bisericile instituționale au un caracter istoric, trecător. Acest caracter trecător le conferă o anumită specificitate. Biserica ca și instituție pământească are un început și un sfârșit. Caracterul relativ al doctrinelor Bisericilor instituționale este în strânsă relație cu trăsătura acestor organizații religioase de a fi temporare. Aceste doctrine reprezintă o cunoaștere parțială a lui Dumnezeu, amestecată cu multă necunoaștere și multe greșeli de interpretare, și de aceea învățăturile Bisericilor instituționale se contrazic între ele.

Luând în considerare afirmația făcută de apostolul Pavel trebuie să știm că cine nu are Duhul Lui Hristos nu este al Lui. (Romani 8; 9) Dacă nu este a lui Hristos atunci al cui sau a cui este? Creștinii care merg o viață întreagă la Bisericile instituționale dar nu au Duhul lui Hristos ai cui sunt? Este posibil să te rogi lui Dumnezeu o viață întreagă și să nu fii al Lui? Este posibil și apostolul Pavel o spune foarte clar. Pe de altă parte, dacă Creștinii pe care îi întâlnim în fiecare zi ar avea Duhul lui Hristos, nu s-ar comporta așa cum se comportă, adică ar avea un fel de a se exprima complet schimbat.

Bisericile instituționale nu ne pot învăța nimic mai mult decât ne-a învățat Isus (Iisus) în ceea ce privește morala creștină. Trebuie să știm doar atât cât ne-a spus Isus (Iisus) și anume o singură poruncă dar mai ales trebuie să practicăm aceea poruncă fiind împuterniciți la aceasta de către Dumnezeu care locuiește în noi. Dumnezeu ne-a dat porunca și tot El ne dă și puterea de a o pune în practică dar voința ne aparține. Dumnezeu ne dă puterea să punem în practică voința noastră atunci când aceasta concordă cu voința Lui. Nu ni se cere să fim niște ”obiecte” la îndemâna lui Dumnezeu ci suntem chemați să luăm mereu deciziile potrivite. Creștinismul este o problemă de decizie deoarece orice facem noi implică întotdeauna una sau mai multe decizii care definesc Creștinismul nostru. Ca să parafrazez aș putea spune despre credință că fără decizii bune ea este moartă. Un Creștinism care este paralel cu o serie de decizii proaste dovedește o credință care nu este pusă în practică.

În acest articol încerc să dau răspuns la o întrebare importantă, după părerea mea. Cum pot să critic moravurile creștine care se manifestă în instituțiile bisericești fără ca la rândul meu să încalc învățătura lui Isus (Iisus) de a nu judeca? În principal cred că răspunsul stă în aceea că Isus (Iisus) ne-a învățat că nu trebuie să judecăm viețile indivizilor și mai ales credința sau necredința lor dar aceasta nu ne împiedică să analizăm prototipuri de comportament specifice Creștinismului și poate altor religii. Aceste prototipuri de comportament sunt de multe ori adoptate de Creștini și ce este cel mai criticabil este faptul că este încurajată proliferarea lor prin felul în care Bisericile instituționale înțeleg Creștinismul.

În viziunea mea, ambele forme de botez în apă, adică atât botezul în apă al copiilor cât şi botezul în apă al maturilor este în egală măsură valabil. Ceea ce susţin eu, în baza Bibliei, este că momentul la care se înfăptuieşte botezul în apă nu are nici un fel de importanţă din punctul de vedere al mântuirii. Fie că suntem botezaţi ca şi copilaşi, fie că suntem botezaţi la maturitate avem, în egală măsură şansa de a fi mântuiţi. Nu aceasta face deosebirea între Creştini, ci naşterea din nou. Cu nici un chip nu vom vedea Împărăţia lui Dumnezeu, dacă nu vom fi născuţi din nou. (Ioan 3; 3,5)

Iată mai jos câteva texte biblice, dintre care unele se contrazic doar aparent între ele, dar și texte între care există contradicții reale, care influențează câteodată decisiv modul de înțelegere a învățăturilor lui Isus (Iisus). Un prim grup de texte din N.T. afirmă că Dumnezeu are un singur Fiu și un al doilea grup afirmă că El are mai mulți fii și fiice.

Bisericile instituţionale sunt obligate să servească mai mult ‚lapte,’ decât hrană tare, deoarece în mijlocul lor sunt mulţi Creştini „lumeşti,” care înţeleg numai de ordine şi disciplină, de autoritatea impusă asupra lor, decât de glasul lui Dumnezeu, care vorbeşte în propria conştiinţă, a celui născut din nou. În N.T. există şi hrană tare şi doresc să v-o prezint, deoarece eu mă adresez mai ales celor Aleşi şi ei mă vor înţelege. Eu nu sunt legat de lanţurile instituţionale bisericeşti, sunt liber, dau socoteală doar lui Isus (Iisus) despre ceea ce cred. Aş dori ca şi voi să fiţi liberi şi lucrul acesta este posibil prin cunoaşterea adevărului. Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi. (Ioan 8; 32) Iată care este hrana tare pe care Pavel nu putea să o dea celor credincioşi, din vremea sa:

Dumnezeu a iubit lumea foarte mult, atât de mult încât a dat pe singurul Său Fiu ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viață veșnică. Aceasta ne spune textul care este considerat a fi versetul ”de aur” al Bibliei.

În Biblie noțiunea de Biserică este folosită în două accepțiuni. Pe de o parte avem Biserica universală sau Biserica Unică iar pe de altă parte se regăsesc  adunările locale, adică adunările unde cei credincioși și cele credincioase se întrunesc în anumite zile. Nici un alt înțeles al noțiunii de Biserică nu se poate afla în Biblie. Cu toate acestea, fără nici un temei biblic, au proliferat de a lungul secolelor Bisericile instituționale care și-au construit propriile doctrine și dogme și care au generat sisteme religioase complexe în care au integrat adunările locale  de credincioși.

Diavolul există și este cu mult mai puternic decât credem noi. Este dumnezeul acestei lumi, nu este un amărât de înger care fuge dintr-o parte în alta pe fața pământului. Diavolul a înconjurat lumea noastră cu un glob invizibil constituit din minciuni și ipocrizie și pentru a străpunge această mantie nevăzută avem nevoie de o chemare personală din partea Tatălui ceresc și de puterea de a evada din această închisoare spirituală.

Există o religie care are toate datele unei religii autentice dar care este nedeclarată ca religie și cu toate acestea este mai răspândită și cu mult mai practicată de cât orice altă religie pe pământ și anume religia familiei. Mulți oameni practică această religie fără chiar să fie conștienți  că este vorba despre o adevărată religie.

În conformitate cu textele din N.T. atunci când a trăit pe pământ Isus (Iisus) a fost o Persoană care impresiona prin caracterul Său. Un adevărat iubitor de oameni care făcea numai bine celor din jurul Său și care dorea salvarea celor păcătoși.

Avem doar două variante pentru care credem în Dumnezeu. Prima este frica de a nu fi pedepsiți cu iadul veșnic dacă nu credem și a doua este dragostea pe care un Dumnezeu atotputernic ne-o poartă fiecăruia dintre noi în mod individual. Cele două variante sunt diametral opuse și generează două teologii foarte diferite. Prima teologie se bazează pe dogme și doctrine obligatorii care înlocuiesc Legea din V.T. cu o lege nouă tot atât de ineficientă ca și cea veche. A doua teologie este bazată pe învățăturile lui Isus (Iisus) dar care nu sunt încrustate cu litere imutabile în conținutul unor dogme sau doctrine fixe ci pe o experiență personală a celui credincios care realizează cu ajutorul lui Dumnezeu un sens viu al acestor învățături în viața sa.

Credința nu înseamnă doar să credem că există Dumnezeu și tot atât de important este și ceea ce credem despre El. Conținutul credinței noastre determină modul în care practicăm această credință. Putem să credem că Dumnezeu există și cu toate acestea să avem o imagine deformată despre El dar tocmai această imagine determină dacă vom fi sau nu mântuiți. Această situație se întâmplă atunci când nu avem o relație personală cu Dumnezeu și când ne bazăm numai pe ce ne spun alții despre El inclusiv funcționarii religioși.  

Bisericile instituționale sunt prima treaptă pe calea către salvarea sufletelor și toți credincioșii trec în mod obișnuit prin această etapă. Cu toate acestea ele nu sunt și ultima treaptă a creșterii spirituale individuale ci sunt doar o treaptă primară. Ce învățăm în Bisericile instituționale este un fel de învățătură care echivalează cu studiul claselor primare în școală dar până la o pregătire superioară este o distanță apreciabilă. Știm cu toții că studiul claselor primare nu este suficient pentru viață și cu toate acestea mulți nu doresc să depășească acest stadiu deoarece se simt confortabil în el. Confortul spiritual se asociază cu cea ce se poate numi conformismul spiritual iar cei sau cele care încearcă să se rupă de această stare sunt de cele mai multe ori neînțelese și criticate.