În Biblie scrie că Dumnezeu i-ar fi cerut lui Avraam să își omoare fiul, ca pe o dovadă a devotamentului lui către El. Acest test este cu totul atipic și nu trebuie luat ca model pentru relația dintre oameni și forțele spirituale. Multe persoane care comit acte de terorism cred cu convingere că sunt în relație cu Dumnezeu și că El le cere să ucidă alți oameni. Credința care nu este dublată de discernământ nu are valoare. Oare chiar cere sau a cerut vreodată Dumnezeu unor oameni să omoare alți oameni? Ce fel de Dumnezeu iubitor este Acela care cere oamenilor să asasineze pe semenii lor? Biblia este plină de contradicții și una dintre ele este contradicția dintre porunca de a nu ucide, care este conținută de cele zece porunci, și cerința lui Dumnezeu ca Avraam să își ucidă fiul. Este adevărat că în vremea lui Avraam încă nu fusese dată legea celor zece porunci dar Dumnezeu este neschimbător și dacă ne-a cerut să nu ucidem atunci nu putea, tot El, să îi ceară lui Avraam să își ucidă fiul. 

Simțul critic în analiza textelor biblice este esențial. Totul depinde de atitudinea cu care abordăm o anumită temă, indiferent care ar fi acel subiect. O abordare caracterizată prin orbire totală în fața unor texte religioase, pe temeiul că acestea ar fi „sfinte” este cea mai sigură cale către eșec spiritual și eroare.  De obicei, citim o carte având un simț critic față de ceea ce ni se transmite prin intermediul ei. În ceea ce privește însă Biblia am fost manipulați să credem că ea nu trebuie citită cu spirit critic căci ea este „cuvântul lui Dumnezeu”.  Dacă ea are origine divină, atunci cum ne permitem noi să nu credem orbește tot ce ne spune ea? Este de fapt o formă de constrângere voalată a conștiințelor noastre bazată pe cultivarea minciunii care este travestită sub forma credinței oarbe.

Acesta este un principiu conform căruia singura autoritate în ceea ce privește religia creștină este Biblia. Biblia și numai Biblia. Este în același timp un principiu care a dovedit că are puterea de a submina religia creștină din temelii, odată cu avansul științelor moderne. Biblia nu explică corect creația universului și a omenirii și lucrul acesta se poate constata după o serioasă analiză a textelor ei. Pentru că există o confuzie majoră între existența lui Dumnezeu, o Realitate infinită, care nu poate fi cuprinsă în limitele înguste ale unor dogme și doctrine religioase, și textele biblice, multe dintre ele cu caracter mitologic, foarte multe persoane săvârșesc greșeala proverbială de „a arunca copilul o dată cu apa din baie”. O dată cu Biblia este negată și existența lui Dumnezeu, cu toate că cele două dimensiuni nu se confundă între ele.

Ce este o dogmă? Dogma este o învățătură sau teză fundamentală a unei religii, care nu poate fi supusă criticii și nu admite obiecții. Prin dogmă se înțelege de asemenea o teză, doctrină politică, științifică etc. considerată imuabilă, acceptată necritic și aplicată rigid. Ce este o doctrină? O doctrină reprezintă totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc. sau ansamblul principiilor dintr-o ramură a cunoașterii. Ambele definiții sunt preluate din Dex.

În lumea Creștină circulă o prejudecată nesănătoasă. Nu poți să fi un om săritor și generos decât dacă ești o persoană religioasă. Dacă nu ești credincios înseamnă că în mod automat ești un om păcătos și decăzut, nu contează cât ești de cumsecade. Acel om care nu are o conduită morală decât atunci când se află sub supravegherea unui supervizor divin și sub recompensa raiului sau amenințarea iadului, acel om nu este cu adevărat o ființă morală, chiar dacă anumite interese egoiste îl determină să adopte câteodată o conduită cu aspect moral. Conduita morală săvârșită de frică, din obligație sau din interes și nu dintr-o convingere personală, bazată pe propria conștiință, este o formă inferioară de comportament uman. Din acest motiv, așa zisa superioritate morală a oamenilor credincioși care se comportă omenește datorită faptului că se simt supravegheați de Dumnezeu, este o gogoriță.

Mulți critică Biserica Ortodoxă pentru interpretarea greșită a autorității bisericești și au dreptate să o facă. Preoții nu pot să fie persoane cu o autoritate spirituală specială, între ceilalți membrii ai comunităților creștine,  deoarece preoția nu este rezervată doar pentru o anumită categorie de persoane, așa cum era în V.T. Toți credincioșii și toate credincioasele sunt preoți, după cum precizează anumite texte din N.T.

A spune că Bisericile instituționale sunt reprezentantele lui Dumnezeu pe pământ este o eroare. Există uriașe diferențe între Dumnezeu și Bisericile instituționale din punct de vedere al naturii lor, al misiunii lor pe pământ și al puterii lor de a îndeplini promisiunile Lui. Dumnezeu este veșnic dar Bisericile instituționale au un caracter istoric, trecător. Acest caracter trecător le conferă o anumită specificitate. Biserica ca și instituție pământească are un început și un sfârșit. Caracterul relativ al doctrinelor Bisericilor instituționale este în strânsă relație cu trăsătura acestor organizații religioase de a fi temporare. Aceste doctrine reprezintă o cunoaștere parțială a lui Dumnezeu, amestecată cu multă necunoaștere și multe greșeli de interpretare, și de aceea învățăturile Bisericilor instituționale se contrazic între ele.

Luând în considerare afirmația făcută de apostolul Pavel trebuie să știm că cine nu are Duhul Lui Hristos nu este al Lui. (Romani 8; 9) Dacă nu este a lui Hristos atunci al cui sau a cui este? Creștinii care merg o viață întreagă la Bisericile instituționale dar nu au Duhul lui Hristos ai cui sunt? Este posibil să te rogi lui Dumnezeu o viață întreagă și să nu fii al Lui? Este posibil și apostolul Pavel o spune foarte clar. Pe de altă parte, dacă Creștinii pe care îi întâlnim în fiecare zi ar avea Duhul lui Hristos, nu s-ar comporta așa cum se comportă, adică ar avea un fel de a se exprima complet schimbat.