Religia creștină, la fel ca multe alte religiii, este un fenomen complex care nu se oferă cu ușurință celor credincioși, spre cunoaștere și spre înțelegere, în lipsa unor repere spirituale sigure. Reperele ne sunt necasare pentru a ne putea orienta și a da un sens credinței pe care o considerăm ca fiind și credința noastră.

Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său.

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege. Cea mai frecventă întrebare este aceea a echilibrului dintre alegerea lui Dumnezeu și dreptatea Lui. Dacă El îi alege pe unii și pe alții nu, este aceasta o dovadă că Dumnezeu este nedrept? Apostolul Pavel aduce două răspunsuri la această obiecție și lucrul acesta creează neclaritate, deoarece cele două răspunsuri prezintă două soluții diferite la aceeași problemă. Pavel avansează deci două opinii diferite privitoare la alegerea celor mântuiți de către Dumnezeu și rămâne ca noi să optăm între cele două, desigur bazat pe argumente. În primul caz, el îl compară pe Dumnezeu cu un olar care face ce dorește cu lutul Său.

Alegerea pe care Dumnezeu o face, încă înainte de întemeierea lumii, în ceea ce privește mântuirea celor credincioși și a celor credincioase este prezentată în multe texte biblice și existența acestei alegeri nu are cum să fie tăgăduită de nimeni. În același timp, datorită unor confuzii care apar și care sunt bazate pe posibile interpretări ale acelorași texte biblice, categoric nu există unitate de vederi în problema alegerii lui Dumnezeu și mai ales în ceea ce privește criteriile folosite de El, atunci când alege. Cea mai frecventă întrebare este aceea a echilibrului dintre alegerea lui Dumnezeu și dreptatea Lui.

Isus (Iisus) a spus că acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Lui, acolo este și El. (Matei 18; 20) De aici reprezentanții instituțiilor bisericești au tras concluzia greșită că Biserica se află numai acolo unde sunt mai mulți credincioși adunați la un loc, acordând mai multă importanță locului, ca realitate materială și nu Duhului. Aceasta este desigur o gravă eroare și nu este susținută de N.T. ba chiar este contrazisă de învățăturile lui Isus (Iisus). În același timp, aceasta este și premisa de la care pleacă Bisericile instituționale, atunci când legitimează existența lor, deoarece locul fizic este o realitate cuantificabilă și controlabilă, dar nu și Duhul. Pentru a putea să fie dirijați de instituțiile bisericești oamenii trebuie să se adune în anumite locuri bine determinate, de regulă în clădiri impropriu numite Biserică unde autoritatea bisericească le impune ce să creadă și la ce ritualuri să se supună.

Afirmația că pentru om mântuirea este cu neputință contrazice, la prima vedere, toate celelalte învățături ale lui Isus (Iisus).

"25 Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”

 26 Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă." (Matei 19; 25-26)

Pavel i-a organizat pe Creștinii lumești în ierarhii, având o ordine asemănătoare cu aceea a oricărei instituții omenești, de exemplu a statelor, guvernelor, ministerelor, întreprinderilor etc. Pavel a fost nevoit să procedeze în acest mod deoarece se adresa unor oameni ne renăscuți spiritual, lumești, dar toți aceia și acelea care sunt conduși de Duhul lui Hristos, direct în conștiințele lor, nu au nevoie să fie dirijați din exterior, de către ”ierarhii” bisericești, ci sunt conduși în inimile și mințile lor direct de către Dumnezeu.

În societate, femeile au un rol deosebit de important, fiind câteodată chiar şi şefi de stat. În viaţa profesională femeile îndeplinesc şi funcţiile cele mai complexe şi grele, fiind mecanici, constructori, poliţiste, judecători, procurori, inginere, arhitecte, medici şi chiar pilot de avioane supersonice sau astronaute. În învăţământ, femeile care încep prin a fi primii învăţători ai copiilor lor, sunt învăţătoare în şcolile primare, profesoare în ciclul secundar şi lectori, conferenţiari sau profesoare universitare. Ele predau istorie, literatură, fizică matematică, filozofie, teologie etc. cu rezultate, de multe ori, remarcabile.

Atât eu cât şi reprezentanţii Bisericii instituţionale Adventiste de ziua a 7 a, avem acelaşi scop şi anume încercăm să avertizăm omenirea asupra pericolele viitoare, care planează asupra sa şi care sunt descrise în cartea Apocalipsa lui Ioan, ultima carte a Bibliei. Diferenţa între noi este de viziune asupra Bibliei şi desigur şi asupra viitorului. Adventiştii cred că numai aceia care ţin sâmbătă, ca şi zi de odihnă, vor fi salvaţi, pe când eu, în baza textelor Bibliei, sunt convins că ţinerea zilei de odihnă, sâmbăta nu este o condiţie a mântuirii.

Deosebirea dintre Creştinismul ne instituţional şi cel instituţional, dintre Bisericile apostolice timpurii şi Biserica instituţională apărută, după ce Creştinismul a devenit religie oficială a Imperiului Roman, constă în aceea că în primele Biserici creştine, elementul spiritual era mult mai prezent. Exista un risc, de a fi Creştin. Mă refer la riscul martirajului. Aceasta se întâmpla deoarece, în perioada apostolilor veneau la Dumnezeu cei cu adevărat chemaţi de El.