Dacă textele sunt inspirate însă, alegerea cuvintelor şi a modului de exprimare a făcut-o scriitorul, Dumnezeu dându-i numai starea de spirit, „dragostea profundă,” care a inspirat textele respective şi bineînţeles ideea, principiul, care a fost exprimat. Principiul Creştinismului este unul singur şi anume „cea mai mare dintre ele este dragostea.” (1 Corinteni 13; 13) Pot fi reguli, poate fi autoritate inventată de oameni, dar nu trebuie să uităm „cea mai mare dintre ele este dragostea.”
Dacă textele N.T. sunt inspirate de Dumnezeu, nu ‚insuflate,’ cea ce este şi cazul, atunci trebuie să ţinem cont, atunci când încercăm să le înţelegem de contextul cultural şi istoric, în care au fost scrise, de pregătirea scriitorilor, de limba folosită şi de limbajul care era folosit, în mod curent, în locul şi la momentul, când textele respective au fost scrise. Nu putem să preluăm, în mod ne discriminat, texte scrise acum 2000 de ani şi să le privim ca şi cum au fost scrise ieri sau atunci când s-a tipărit Biblia pe care am primit-o sau am cumpărat-o de la magazin. Să nu uităm că Biblia a fost transmisă de-a lungul secolelor, cel puțin până la jumătatea mileniului al II lea d.H., prin copieri repetate și că unii copiști au făcut greșeli neintenționate, iar alții au completat textele cu intenție. Din acest motiv, se cuvine să trecem dincolo de limitările limbajului şi cele date de contextul epocii, în care aceste texte au fost scrise şi să înţelegem, dincolo de literă, spiritul, mesajul spiritual profund pe care N.T. încearcă să îl transmită şi, după cum se vede, de multe ori nu reuşeşte. De ce sunt atât de multe doctrine şi dogme religioase? Pentru-că fiecare instituţie bisericească a învârtit cum a vrut înţelesul literal al textelor Bibliei şi a creat din acele texte dogme fixe şi doctrine, care se contrazic, de la o instituţie bisericească la alta. Mai toate însă uită ceea ce a vrut să transmită de fapt Dumnezeu, oamenilor, adică mesajul spiritual, ideea, principiul, care a fost comunicat scriitorilor N.T.
Care este acest principiu, acest mesaj spiritual, care s-a pierdut, în bună măsură, datorită limitărilor fireşti ale limbajului uman? Acesta este următorul: „fiecare persoană este chemată la mântuire de Dumnezeu, în mod individual şi fiecare are propria chemare, propria sa creştere spirituală și propriul său parcurs spiritual.” Marile colectivităţi, Bisericile instituţionale, sunt secundare ca importanţă, în raport cu mântuirea personală a fiecăruia dintre cei chemaţi. Isus (Iisus) nu a propovăduit un Creştinism popular, ci a spus că mulţi sunt chemaţi şi puţini sunt aleşi, adică standardul este cu mult mai înalt decât „Creştinismul de masă,” propovăduit de către instituţiile bisericeşti. Suntem Creştini numai în măsura în care iubim ca şi Cristos. Restul sunt doar invenţii umane. Atât cât de mult iubim şi atât cât de multe persoane iubim, numai atât suntem Creştini. Tu nu bei şi nu fumezi şi bine faci, pentru că dovedeşti înţelepciune şi îţi protejezi sănătatea, dar asta nu te face, în mod necesar, Creştin, ci te face un om înţelept. Tu nu furi pe nimeni şi munceşti cinstit şi bine faci, căci aşa ar trebui să facă orice om normal în societate. Aceasta nu te face însă Creştin, ci te face un bun cetăţean. Repet, nu suntem Creştini decât în măsura în care iubim cum a iubit Isus (Iisus), adică până la moarte, căci acesta este semnul Creştinismului adevărat şi nu apartenenţa la o confesiune creştină sau alta. (Ioan 13; 34-35) Oameni se adună în adunări creştine şi se prostesc, de multe ori, adică se mint unii pe alţii, fiecare prezentându-se pe sine cât mai credincios sau cât mai credincioasă, într-un joc teatral al aparențelor. ( 1 Corinteni 11; 17)
Nu trebuie să ne oprim la literă, este necesar să mergem mai departe, la principiu, la ceea ce a vrut Dumnezeu să ne spună în esență, ce a încercat să ne transmită, prin intermediul cuvintelor scrise în textele N.T. Noi omorâm spiritul Creştinismului cu litera şi aceasta este o provocare, la care articolele mele încearcă să răspundă. Textele N.T. conţin limitări, deoarece limbajul uman este limitat, dar dragostea lui Dumnezeu este infinită, să nu ne împiedicăm de limbaj, de litera textului, să mergem mai departe, pentru a înţelege, cu adevărat, ceea ce a vrut Dumnezeu cu adevărat să ne spună. Faptul că ne-am făcut membrii ai unei alte denominaţiuni decât aceea în care ne-am născut, de exemplu una Neo-protestantă, nu însemnă că ne-am ‚pocăit,’ aşa cum cred unii dintre noi. Dacă înainte duceam o viaţă destrăbălată şi acum suntem persoane ordonate, este foarte bine, dar aceasta nu înseamnă decât întoarcerea la normalitate. Sunt mulţi Budişti, sau membrii altor religii, care duc o viaţă mult mai echilibrată decât majoritatea Creştinilor. Îi face lucrul acesta, în sine, mai acceptabili în faţa lui Dumnezeu? Nicidecum, Creştini suntem numai în măsura în care iubim, până la moarte, aşa cum a iubit Isus (Iisus), restul sunt poveşti şi luptă între confesiunile creştine. Dacă am realiza acest adevăr şi nu ne-am împiedica în tot felul de învăţături concepute de oameni, ca venind de la Dumnezeu, am fi cu un pas înainte, pe drumul mântuirii. S-ar putea să ne mirăm, atunci când facem această analiză, deoarece putem constata că în afară de familiile noastre nu iubim pe nimeni, aşa cum a iubit Cristos. Haideţi să fim sinceri, nu are rost să ne minţim, deoarece pe Dumnezeu nu îl putem minţi. Din acest motiv, nu are nici un sens să ne judecăm unii pe alţi, pentru că foarte puţini dintre noi sunt cu adevăraţi Creştini. Tu mergi în fiecare duminică la adunare şi nu faci nimic greşit prin aceasta, dar nu uita adunarea este un mediu în care se stabileşte o anumită medie, un fel de standard comun spiritual şi dacă te mulţumeşti cu acesta eşti pierdut. Standardul este scăzut ca să poată să se adune cât mai multă lume. Ideea instituţiilor bisericeşti este aceea de a coborî ştacheta, pentru ca să o sară cât mai mulţi. În felul acesta Bisericile instituţionale devin tot mai puternice şi beneficiul lor, inclusiv cel financiar, este mai mare.
Prin urmare, eu nu contest originea textelor N.T., ca fiind divină, dimpotrivă, afirm că această sursă este divină şi fac acest lucru, în mod public şi o dată pentru totdeauna. Caracterul divin însă este dat de persoanele care au scris aceste texte și care erau într-o relație personală cu Dumnezeu. Eu afirm că textele N.T. sunt inspirate, nu ‚insuflate’ de Dumnezeu şi acesta este un motiv temeinic pentru a depăşii litera N.T., înţelegerea ne spirituală, dogmatică a acestuia. Mântuirea este personală, trebuie să ne desprindem de lanţurile instituţionale şi să ‚zburăm’ către Cristos. Da, eu sunt un critic al instituţiilor bisericeşti şi am motive temeinice pentru aceasta. Bisericile instituţionale omoară spiritul Creştinismului cu litera lui. Unde sunt acei Creştini despre care Isus (Iisus) a spus că cine va crede va vedea lucruri mai mari, decât cele făcute de El? (Ioan 14; 11-14) Unde sunt acele lucruri mai mari? Nu sunt. De ce? Ne afundăm, tot mai mult, în încropeala, în căldicelul despre care vorbeşte epistola către Laodicea, făcute de religia organizată, care caută să placă oamenilor şi nu lui Dumnezeu. (Faptele Apostolilor 5; 29) Multe Biserici instituţionale stârnesc pe credincioşi, unii împotriva altora, pentru a îi face să simtă „mai buni,” adică pentru a îi motiva, îi fac să fie bucuroşi că sunt membrii ai unui anumit cult şi nu al altuia, spunându-le că învăţătura lor este cea mai corectă. În felul acesta, în fapt, acestea stârnesc instinctele cele mai josnice din oameni, dar nu le pasă, atâta vreme cât instituţiile au de câştigat. Interesele Bisericilor instituționale, locale sau centrale, se opun de multe ori intereselor individuale ale oamenilor, privitoare la mântuirea lor personală.
N.T. este inspirat de Dumnezeu şi ne învaţă să îl iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim între noi. N.T. ne învaţă să nu emitem judecăţi, în materie spirituală, deoarece fiecare Creştin se află în grija lui Dumnezeu şi prin El ş
3. Si numai prin El respectiva persoană stă în picioare. (Romani 14; 4) Nu este cazul să ne credem superiori, din punct de vedere spiritual, doar pentru că suntem membru la o denominaţiune creştină sau alta. Orice om, cu adevărat credincios, care este cunoscut de Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, are şansa mântuirii; nu îi dăm noi această şansă, i-a dat-o Dumnezeu. Poate fi Ortodox, Romano Catolic, Protestant, Neo-protestant etc., dacă iubeşte cum a iubit Cristos este salvat. Dacă nu înseamnă că nu practică Creştinismul. Să nu presupunem că vehiculând oamenii dintr-o confesiune creștină în alta, prin aceasta, le salvăm sufletul. Dacă îi iubim, prin aceasta contribuim la salvarea sufletului lor. Nimeni nu poate să nu mai păcătuiască, dacă nu este născut din nou. De ce? Pentru că păcatul este situat în natura noastră umană, în instinctele noastre. Trebuie mai întâi să dobândim natura spirituală a lui Dumnezeu şi după aceea nu vom mai păcătui. (Ioan 3; 3-6) Aceasta nu se face pentru că strigăm noi duminica la oameni și îi amenințăm cu iadul, acest lucru îl face Dumnezeu, pentru cei care sunt cu adevărat ai Săi.